Ziua Mondială a Zăpezii, la Sinaia

Duminică, la Sinaia va fi iar petrecere pe pârtia nouă – Gondola 1. Autoritățile locale au anunțat organizarea primei ediții a Zilei Mondiale a Zăpezii – WORLD SNOW DAY 2015.

 

Evenimentul este iniţiat de F.I.S. – Federația Internațională de Schi, cu scopul de a promova activităţile pe zăpadă, ca mod sănătos şi benefic de petrecere a timpului liber, în special pentru tineri.
„Am ales să oferim această zi copiilor care nu au posibilitatea sa schieze zi de zi. Douăzeci de copii vor primi lecții și echipament gratuit din partea celor mai buni monitori din oraș. Vom continua să organizăm la Sinaia evenimente prin care să promovăm ideea de mișcare ca promotor al sănătății și stării de bine. Vă așteptăm duminică, pe pârtie!”, a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, potrivit unui comunicat de presă.
Ediția de anul acesta este organizată în mai mult de 500 de staţiuni montane din 43 de țări.
„Obiectivul principal al World Snow Day este atât acela de a creşte numărul celor care practică sporturile de iarnă, cât şi de a educa şi informa. Prin această acțiune vor fi promovate protejarea mediului înconjurător și a resurselor naturale, practicarea sporturilor de iarnă și a turismului într-un mod responsabil, astfel încât de această resursă inestimabilă și,aparent, inepuizabilă să bucure cât mai multe generații de acum înainte”, se precizează sursa citată.
Organizatori sunt Primăria Orașului Sinaia și agenţia de turism Travel Point ca partener oficial al Federaţiei Internaţionale de Ski ( F.I.S). Evenimentul va începe la ora 11.00.