Ziua Internationala a Femeilor, celebrata de Biblioteca Comunala Sirna cu fotografii de colectie…

15 octombrie, Ziua Internaţională a Femeilor din Mediul Rural

La mulți ani binecuvântați tuturor!

Fotografii cu femei frumoase din satul Hăbud, comuna Șirna, de la început de secol XX. Azi, la ceasul sărbătorii „Sămânței vii” a satului…

Foto1: Dragomir Joița, străbunica din partea tatălui (fotografie aflată în arhiva personală, grație unei prietene a bibliotecii, Nicoleta Tudorache din Hăbud, căreia îi multumesc);

Foto 2: Elena-Lenuș Niculescu, mezina preotului Ion Niculescu și a preotesei Teodora din Hăbud, la început de secol XX (fotografie aflată în arhiva personală a jurnalistului Victor Roncea).

Frumos, plin, emoționant. Întru cinstirea Femeii satului…

… Cu această ocazie, însă, ar trebui să conștientizăm faptul că, la noi, de-a lungul istoriei, femeia din sat, ȚĂRANCA, a reprezentat (și o face, din păcate, în tot mai mică măsură azi…) o temelie. Un soi de axis mundi pentru filosofia veche de a crește și educa copiii, pentru felul în care și-a armonizat truda credințelor și sărbătorilor respectate cu sfințenie, oferind adevarate lecții de viață.

Ea a știut din totdeauna ca bobul de grâu are chipul lui Iisus, că apa de izvor e cea mai pură sursă de sănătate, ca pământul îl îngrași cu bălegar și că ia se croiește în forma de cruce… Ea știe să închine mâncarea și să toarcă, știe să are și să facă pâine…

sursa foto: Biblioteca Comunală Șirna