VESTI BUNE PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC DIN PLOIESTI: Vin 20 de tramvaie, achizitionate cu fonduri europene

Municipiul Ploieşti va primi, în curând, 20 de tramvaie.

Municipiul Ploieşti va primi, în curând, 20 de tramvaie, care vor primeni parcul auto al transportului public local. Vehiculele vor fi achiziţionate cu fonduri europene asigurate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Potrivit site-ului administratie.ro, Ordinul de finanţare a proiectului a fost semnat pe 27 septembrie 2019, de ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, iar investiţia va fi implementată de MDRAP (în calitate de lider de parteneriat) şi municipiul Ploiești (în calitate de partener).

Demn deștiut, obiectivul acestui proiect îl reprezintă promovarea mobilității urbane durabile prin crearea unui sistem de transport public eficient, ecologic și modern în municipiul reședință de județ Ploiești.

IMPORTANT: Valoarea finanțării nerambursabile este de 157.503.021,42 lei, iar perioada de implementare – de 48 de luni.

Proiectul a fost depus în cadrul apelului cu numărul POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat, Obiectivul specific 4.1 „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă” din Axa prioritară 4 ”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a POR 2014-2020.

foto: administratie.ro