Vesti bune pentru tinerii din Blejoi! Investitie de peste trei milioane de euro

 Săptămâna trecută s-a semnat contractul pentru proiectarea și construcția primelor două blocuri ANL din comuna Blejoi!

 Firma care a câștigat licitația are la dispoziție două luni pentru proiectare, iar de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor  va avea termen 24 de luni pentru finalizarea construcțiilor.

Edilii din Blejoi spun că investiția se ridică la peste trei milioane de euro, iar primii tineri ai comunei selectați de ANL se vor putea muta în casă nouă la sfârșitul anului 2026.

 Viitorul cartier ANL se va construi pe un teren amplasat în apropierea Spitalului Județean de Urgență din Ploiești, achiziționat de Primăria Blejoi în anul 2019.

Punerea în aplicare a proiectului nu ar fi fost posibilă fără sprijinul fostului director general ANL, Andrei Țurcanu.

 Cererile pentru locuințele ANL se primesc în continuare la Registratura Primăriei Blejoi.

Condițiile pentru a deveni beneficiar al unei locuințe ANL sunt disponibile aici: https://m.anl.ro/ro/locuinte-pentru-tineri/cum-inchiriez/