Valea Doftanei: Incendiu la o casă particulara din satul Trestieni

Flăcările au cuprins o casă particulară din satul Trestieni, comuna Valea Doftanei.

 

Trei autospeciale din cadrul ISU Prahova s-au deplasat la fața locului pentru a stinge focul. Dat fiind și condițiile meteo, exista riscul extinderii flăcărilor și la o construcție învecinată, precum și la alte anexe gospodărești. Potrivit ISU Prahova, incendiul a distrus locuința de 150 mp, precum și mai multe anexe gospodărești. Pompierii voluntari au ajuns primii la fața locului cu o autospecială.

Specialiștii din cadrul ISU Prahova urmează să stabilească care au fost cauzele care au condus la declanșarea incendiului.