Universitatea Populara Dimitri Gusti isi deschide portile

Universitatea Populară “Dimitrie Gusti”, care funcţionează în cadrul Casei de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, îşi deschide porţile pentru anul universitar 2015 – 2016. Festivitatea de deschidere va avea loc marţi, 6 octombrie 2015, începând cu ora 17, la Muzeul Judeţean de Artă “Ion Ionescu-Quintus” din Ploieşti. În cadrul acestui eveniment va avea loc o ediţie specială a Seratei Atitudini.

 

Festivitatea va avea următorul program:

• Spectacol de teatru “Cabaretul cuvintelor” de Matei Vişniec, susţinut de trupa de teatru “Atitudini” a Casei de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, regia şi adaptarea prof. Gelu Nicolae Ionescu.

• Prezentarea ofertei educaţionale a Universităţii Populare “Dimitrie Gusti”: profesorii colaboratori îşi vor prezenta tematica propusă pentru noul an universitar şi modul de desfăşurare a activităţilor cultural-educative, structurate pe module, cicluri tematice, dezbateri, conferinţe etc.

• Serata literară “Atitudini”.

 

Prelegeri susţinute de:

– Florin Sicoie, directorul Muzeului Judeţean de Artă Prahova “Ion Ionescu-Quintus”

– prof. Gabriela Teodorescu – prof. ref. Gelu Nicolae Ionescu

– prof. Mădălina Paula Drăgănuţă

 

• Recital de epigrame Constantin Tudorache

• Recital poetic Nelu Stan

• Recitaluri muzicale susţinute de elevi ai Colegiului de Artă “Carmen Sylva” din Ploieşti, coordonator: insp. Rodica Georgescu.