Trei sportivi din Sinaia, la Jocurile Olimpice de la Sochi

Radu Șovăială și Alexandru Teodorescu la sanie-dublu și Valentin Crețu la proba de sanie simplu sunt cei trei sportivi sinăieni ai lotului național de sanie care  au reușit calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Sochi – 2014, se precizează pe site-ul Primăriei Sinaia.

 

Sportivii au fost anunțați că, în urma selecției efectuate de forul internațional pe baza rezultatelor anterioare, au câștigat dreptul de a participa la ediția de anul acesta a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Anul trecut, Radu Șovăială și Alexandru Teodorescu au participat anul trecut la Cupa Mondială din Germania. În vârstă de 21 de ani, aceștia au obținut, la dublu, locul 28 în clasamentul general.

„Sunt extrem de impresionat și mândru de rezultatele obținute de cei doi sportivi sinăieni. Țin să le mulțumesc si să îi felicit, atât  pentru eforturile lor de pâna acum cât și pentru sentimentul pe care l-am avut cu toții la aflarea veștii. Faptul că acești tineri duc numele României atât de departe reprezintă un lucru excepțional. Sper din toată inima că vor obține rezultate frumoase și mai departe. Le ținem pumnii strânși și le dorim multă baftă!“ a spus Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.

Alături de ei, Raluca Strămăturaru din Bușteni va concura la feminin, simplu. Calificarea celor patru sportivi a fost făcută pe baza rezultatelor obținute la cele cinci etape de Cupa Mondială – Lillehamer, Innsbruck, Winterberg, Whistler și Park City.