Trecutul Laposului: Din paleoliticul superior, in mana Doamnei Neaga. Si… ce discutii pe seama toponimiei…

Ar trebui să știm că descoperirile arheologice atestă pe aceste meleaguri urme de civilizație încă din paleoliticul superior (situl din Poiana Roman), aceasta făcând din Lapoș cea mai veche așezare omenească din județul Prahova.

Regiunea dintre localitățile Bucov și Chiojdeanca a făcut parte din județul Săcuieni, unitate administrativă desființată în anul 1845.

Ar trebui să știm că descoperirile arheologice atestă pe aceste meleaguri urme de civilizație încă din paleoliticul superior (situl din Poiana Roman), aceasta făcând din Lapoș cea mai veche așezare omenească din județul Prahova. Trecând vremea, în secolul al XIII-lea, în codrii din aceste zone încep să se stabilească călugări. Astfel, aducem la cunoștință existența schitului Doroftei, unde existau chilii din piatră. Acest schit a dispărut, nemaipăstrându-se urme, dar localnicii susțin faptul că acest Sfânt Părinte (Doroftei) este considerat întemeietorul comunei Lapoș. Singurul lucru ce se păstrează până în zilele noastre este o cruce ridicată în amintirea părintelui, cu înscrisuri în chirilică.

Se mai povestește că, în jurul acestui schit, au început să se stabilească români din Transilvania, care cereau adăpost călugărilor, astfel formându-se un mic cătun.

Lapoșul este însă atestat documentar mult mai târziu, abia în anul 1607. Însă, pe aceste meleaguri își avea grădinile și livezile Doamna Neaga, fiica lui Vlaicu, Clucerul din Cislău, și soția lui Mihnea Turcitul, domn al Țării Românești între anii 1577-1583, 1585-1591. Doamna Neaga era stăpâna comunelor Rusovat, Cislău, Lapoș, Tisău, Grăjdana, Sarate, Valea Scheilor. Prin faptul că oamenii comunei Lapoș au dat numele ei la numeroase locuri (Biserica Doamnei Neaga, puțul Doamnei Neaga, Poiana Doamnei Neaga, zidul Doamnei Neaga) arată că aceștia îi purtau respect și, tocmai de aceea, au dorit să păstreze vie amintirea și legenda sa.

În anul 1591, soțul ei, Mihnea, trece de partea turcilor (“se turcește”). Doamna Neaga nevrând să îl urmeze pe această cale, știind să prețuiască posibilitățile sale și poziția sa, dedicându-se facerii de bine (având un caracter total opus soțului ei), se retrage în părțile Lapoșului, aici simțindu-se în siguranță.

Și legendele locale susțin că Doamna Neaga ar fi construit aici o cetate unde se retrăgea în caz de pericol. Când amenințarea s-a ivit și în aceste locuri, se spune că ar fi potcovit un cal așezându-i potcoavele invers pentru a-i deruta pe urmăritori, și, astfel. și-ar fi pierdut urma, având timp să găsească ajutor.

Cele două fete ale Doamnei Neaga, Ileana și Cristina, pentru a-și salva onoarea și puritatea, în momente de disperare, după ce fugiseră împreună cu Doamna Neaga din București din cauza turcilor, în drumul lor către mânăstirea Buda (ctitoria lor de familie) s-au adăpostit la conacul lor din Lapoș, iar aici ajunse de urmăritori, s-au aruncat într-o fântână, sub ochii mamei lor. Acest puț se află în apropierea unor ruine ce poartă denumirea de “Zidul Doamnei Neaga”.

Ar mai fi de știut că, la sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Buzău al județului Buzău și era formată din satele Pietricica, Lapoș, Lăpoșel și Valea Unghiului, având 1210 locuitori; o școală în cătunul de reședință, frecventată de 37 de elevi; și trei biserici. Satul Glod făcea pe atunci parte din comuna Tisău, În perioada interbelică, comunei i s-a arondat cătunul Glod, împreună cu satele Buda și Crăciunești, comuna având în total atunci 2387 de locuitori.

În 1950, pitoreasca localitate a trecut la raionul Mizil al regiunii Buzău și apoi, din 1952, al regiunii Ploiești. În 1968, la reorganizarea administrativă, comuna a trecut la județul Prahova, satele Buda și Crăciunești fiind comasate și localitatea rezultată arondată comunei Cislău.

*Potrivit lui istoricului de notorietate Iorgu Iordan, toponimul „Lapoș” ar provini din maghiarul “lápos” (pronunțat lapoș) care înseamnă ”mocirlos”, însă toponimul, trebuie să recunoaștem, stârnește curiozități și,în egală măsură, opinii… diverse.

Mulți, însă, sunt de cu totul altă părere. Oricine o rupe nițel pe ungurește, când vede grafia Lapoș, Prahova (atenție: nu e nici Lăpuș, ca în Ardealul de Nord, nu e nici Lopuș ca în unele ținuturi de limbi slave: prima vocală e în această variantă românească de toponim -a-), se poate gândi instantaneu la „plat, neted”. (NB: lap pe ungurește înseamnă „foaie; placă”. Lap și lapoș or fi ele însele împrumuturi lexicale slave în maghiară; cert e însă că termenii au la bază ideea de „plat„, tot așa ca slavismele lopușlopuh și lopat- (de ex. în cehă, rusă, bulgară, ucraineană lopata), de unde și termenii maghiar lapát și român lopată. Vezi și cuv. maghiar lapocka [lOpoțkO] și cel bulgar+ceh+rusesc lopatka și cel sârb lopatița pentru „omoplat” (deci slavii și ungurii îi zic „lopățică”.) Autorii unguri care se referă la „teren mlăștinos” au avut în vedere însă alt cuvânt, la care diferă doar calitatea primei vocale: un a deschis și lung (spre deosebire de vocala cuvântului care înseamnă „plat, neted”: un semi-a/semi-o): grafiat lápos [‘laa-poș]. (wikipedia.org)

foto: www.monumenteprahova.ro, ziare.com