Torentii au devastat mai multe zone din Busteni

Apa și aluviunile au acoperit carosabilul, în noaptea de luni spre marți, în urma unei ploi torențiale, iar traficul de pe DN1, din zona orașului Bușteni, a fost deviat. Primarul Laurențiu Corbu a declarat marți dimineață, într-o intervenție televizată, că  aproximativ 100 de case din localitate au fost inundate.

„A fost rupere de nori în Masivul Bucegi, a plouat foarte tare. Practic am activat planul roșu, am anunțat Prefectura. Cantitățile de apă au fost foarte mari, avem un cartier, în jur de 100 de case inudate. Împreună cu pompierii am acționat, am evacuat mai multe persoane. Se acționează cu 4-5 utilaje pentru a relua traficul pe DN1”, a precizat edilul.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, circulaţia rutieră  a fost blocată pe DN 1 la km 130, Buşteni, ca urmare a scurgerilor de apă şi a aluviunilor care au ajuns pe carosabil. Traficul este deviat prin zona Zamora.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova informează că, în urma unei ruperi de nori, mai multe locuinţe au fost inundate în această staţiune, la faţa locului fiind mobilizate două autospeciale de stingere, două motopompe şi un echipaj de prim ajutor.

 *IGSU: Furtunile și ploile abundente din ultimele 24 de ore au produs inundații și pagube în 29 de localități din 12 județe (Alba, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova și Timiș).

Potrivit sursei, luni și noaptea trecută, pompierii au intervenit în sprijinul cetățenilor și autorităților locale pentru evacuarea apei din 29 case, 107 curți, 21 beciuri/subsoluri, 3 operatori economici, precum și pentru degajarea mai multor arbori căzuți pe carosabil.

foto: ziare.com, Facebook