Tineri frumosi, cu satul in inima: Au ales să se cunune in straie traditionale. LA TOMSANI!

Mihai Florin Pelin, primarul comunei prahovene Tomșani, a postat pe contul său de socializare câteva fotografii de la un fericit eveniment petrecut sâmbătă, 12 septembrie, în localitate: cununia unor tineri. Spre bucuria tuturor, constatăm că mirii, nașii, dar chiar și copiii sunt inspirat înveșmântați în straie tradiționale sau… stilizate, dar de inspirație din… ceea ce ne-au lăsat străbunii. Ceva frumos, plin de mesaj, de sămânță de sat… Satul acela care bate, încă în piepturile multora, odată cu inima.

Fotografii cu și despre oameni frumoși. Despre tineri (!) care n-au uitat și… iubesc vatra strămoșească! CINSTE LOR! (Din ceea ce știm, nu este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva la Tomșani)
Echipa noastră le dorește din inimă „casă de piatră și mulți, mulți ani binecuvântați”!