(STIATI?!) Ursul e un… ANIMAL SALBATIC

URSUL. E o ființă. E… un ANIMAL SĂLBATIC. Foarte inteligent, nu e un pisoi. Își duce traiul în sălbăticie. Mai nou, ajunge în sate, pe drumuri, dă iama la stână, rănește sau chiar înfulecă poate și 5-6 oi odată, ori vreun porc… nu mănâncă doar afine, zmeură sau miere…

 Când e înfometat sau agitat, chiar și din pricina căldurii sau a zgomotului poate fi extrem de agresiv. *(apropos, ați citit careva… WINNETOU?!?!)

După tragedia de acum câteva zile din Bucegi, de pe o potecă, unde un urs a sfâșiat o tânără, apoi simțind gustul și mirosul sângelui, a tras-o, considerând-o o pradă bogată, până când… a căzut în râpă, ursul reușind să supraviețuiască și să-și păzeascăprada, chiar și moartă… și încercînd să atace pe salvamontiști… (Da a acționat cu instinctul său de sălbăticiune) (Doar nu o să îi spun sfânt, nu?!  E un animal sălbatic), au apărut mii de reacții în spațiul public, au apărut deștepți și proști (cei din urmă, în general, considerai a fi cei care deplâng destinul tragical tinerei)…

 Ei bine, am să îndrăznesc să vă mărturisesc că simt… ceva foarte similar furiei. Să vă explic.

În primul rând, cred că toți ăștia care se dau maaaari… dar foarte mari credincioși, mari… apărători ai unui civism care culmea, include, de exemplu arătatul cu degetul și pusul la zid a acțiunilor Poliției în cazul tinerilorafalți în pragul…. sau care chiar au comis fapte ilegale sau care, la polul opus, TREBUIE păziți de debedei,drogați sau borfași, dar care rămân INSENSIBILI la tragedia care a furat o viață de OM (o tânără care abia dăduse Bacalaureatul!) și urlă dn rărunchi de mila ursului… ar trebui să se mai gândească. Dacă ar fi dumnealor în situația părințelor acelei VICTIME?!Dacă ar fi fost ei în situația de a-și vedea piciorul sau mâna sfârtecate de urs, încercând cu disperare să se salveze?!?! Fata aceea, Dumnezeu să o odihnească, NU ERA CU NIMIC VINOVATĂ. Era pe potecă. Pe un traseu cunoscut. Nu facuse niciun rău ursului. Iubea muntele… (PRICEPE CAREVA?!?!)
În altă ordine de idei, personal, am avut exeperiențe (și nu una!) privind întâlnirea cu URSUL. Cea mai dură, de neuitat evident, a fost în 1984. Absolvisem clasa a VIII,intrasem la Caragiale, cu brio,și părinții mi-au făcut bucuria unei vacanțe de neuitat la Tușnad. Minunata stațiune Tușnad, în inima codrilor seculari, cu oameni minunați și ospitalieri.

 În a doua seară, după cină, am ales să ne plimbăm către ieșirea din stațiune, către Miercurea Ciuc, în dorința de a vedea poienile de vis despre care povesteau toți.

 Era în jurul orei 20.00. am ajuns, la un moment dat, în zona unei treceri d epietoni, după benzinărie. Acolo, pădurea cobora pînă în trotuar. Era deasă, întunecoasă. Adia vândul și brazii uriași foșneau. Am mai mers câțiv apași, am traversat pe partea de întors către centru, de und ese puteacobora și spre blocurile de lângă gară. Când am ajun în dreptul locului unde, pe partaecealaltă pădurea era până jos, la trotuar, fix pe trecerea pentru pietoni, a apărut o namilă neagră. Era semintuneric.  Mergea tacticoasă namilă, pe „zebră”. Părea să știe locul. Ai mei erau la câțiva pași în urmă.iar în urma lor era un grup de vreo 30 de elevi sportivi, cu antrenorii,veniți în tabără. Am exclamat cu vce tare: „ia uitați ce câine ciobănesc!” Eram convinsă că…. e așa… DAR… NU.

 Namila a ahjuns în fața mea, pe trotuar, de un calm nefiresc. S-a așezat frumos, ca animal dresat, adulmecând. Cand m-am uitat mai bine, era un urs. U-R-S. Nu văzusem urs în realitate decât la circ, în dresurile maestrului Sergiu Detmenji. În momentul ăla am realizat pericolul, dar mă simt=țeam paralizată. Ursul a așteptat câteva clipe, a văzut că nu reacționez și, probabil casă mă facă să am o reacție, oricare, a urlat. A fpcut un MOOOOOR de au răsunat stâncile și Oltul. În momentul acela toți cei din spate au urlat, au fluierat, au strigat, au făcut un zgomot infernal. Ursul făcuse, deja, doi pași spre mine, dar când a auzit acel zgomot a decis să plece. A sărit gardul viu de lângă trotuar cape un firicel de iarbă și a coborât spre gară. Nu mai știam nici cum mă cheamă, nici ce fac eu pe acolo… dintr-o dată mi se făcuse foarte cald, simțeam totul fierbinte în jur deși, seară de august fiind, la TUȘNAD, erau undeva sub 18 grade. Transpiram în valuri și nu puteam vorbi. Am mers undeva, la o terasă cu ai mei și am băut vre-o trei limonade, mi-au dat zahăr… să reușesc să-mi revin din emoții. Realizam că fusesem în pericol de moarte. Că ursul, da, poate e simpatic în fotografii, în filme, dar în realitate poate avea reacții imprevizibile, uneori… fatale…

la două zile distanță, stațiunea vuia la aflarea unei vești cumplite: pe marginea Lacului Sf. Ana, un turist german, murea sfâșiat de un urs. Prietenul lui a fugit nereușind să facă nimic (pe vremea aceeanu existau telefoane mobile și nici… 112), și povestea se luptase victima vreo jumătate de oră cu ursul, dar animalul l-a atacat, i-a smuls carnea de pe piciaore și de pe spate…

 Și ca să vă lămuresc și mai mult: Pentru acea întîmplare NU urăsc urșii. NU dar le înțeleg destinul și înțeleg că sunt animale sălbatice, că trebuie noi, oamenii să fi precauți dar și că ei, urșii, pot  fi pericol de moarte. Nu știu dacă știți, au fost multecazuri când au atacat sau chiar au omorât ciobani sau… chiar silvicultori sau vânători. Să nu mai vorbim de case, mașini sau stâne devastate.

Sigur, nu o să ne apuc acum să omorâm urșii așa, de capul nostru. NU. Dar măsuri se impun pentru a salva vieți omenești. Mai simplu: Atunci când un urs (sau cine știe, un lup…, un râs) pune în piericol viața unui om, când atacă, ce facem? Îl lăsăm să vedem până unde merge puterea furiei lui?! Îl „scoatem” pe el ca victimă? Cînd un urs ajunge în curtea unei școli în care elevii sunt la cursuri ce facem (NU E UN SCENARIU IPOTETIC,s-a întâmplat la MIERCUREA CIUC, acum vreo doi ani!)?!?! Ne urcăm pe gard și așteptăm să vedem dacă atacă sau nu?!!!

 Repet: Urșii nu trebuie decimați, nu trebuie urâți, nu trebuie umiliți. Dar atunci când pun în periol vieți omenești se impun măsuri. Sau… viețile oamenilor NU mai contează, cum dau a înțelege chiar unii de prin mass-media care spun ei că se pricep la tot și toate, de la medicina de la colțul blocului la… războaie interstelare, dar nu consemnează UN CUVÂNT despre Rusalii sau minunatele spectacole de la Teatru…, ca să nu mai vorbim de bârfele specialiștilor de pe banca din fața blocului, interesați de la 6 dimineața de câți cartoși și ce papuci și-a cumparat vecina de la ultimul etaj…

foto: Gerd Deeken