„Sinfonia Ploesteana”: FOTO-DOCUMENT

‹”Orașului meu natal și Filarmonicii ploieștene în amintirea începuturilor sale muzicale”

„Sinfonia Ploeșteana”

Paul Constantinescu›

O pagină muzicală… istorică. Un DOCUMENT de aur din cultura și spiritul orașului Ploiești. Ar merita pusă în ramă de aur, s-o cunoască toți ploieștenii, toți parhovenii.

Mulțumiri directorului Filarmonicii „Paul Constantinescu”, Vlad Mateescu, pentru punerea în lumină a acestei file de FRUMOS din inima Ploieștilor!

Paul Constantinescu (n.30 iunie 1909, Ploiești – d.20 decembrie 1963, București) a fost un compozitor român de origine evreiască, membru corespondent (1963) al Academiei Române. Profesor la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din București.Constantinescu a fost un talent artistic cu certe aptitudini și față de literatură (poezie), artă plastică (desen, caricatură), cinematografie (operatorie). A manifestat o constantă preocupare față de folclor și melosul bizantin, transformându-se dintr-un cercetător pasional într-un creator de forme sonore novatoare, originale. Contrar generației anterioare ce și-a făcut studiile peste hotare, Constantinescu s-a călit la flacăra unor pedagogi de vocație din țară, reușind să-și apropie sursele de inspirație din solul natal, chiar de la debutul creator.

Întreaga sa creație arată orientarea spre valorificarea valențelor folclorului și ale melosului psaltic, bizantin. A compus practic în toate genurile muzicii clasice, de la operă la lied, de la balet la simfonie, de la muzică de film la oratoriu.