SINAIA, aproape de 1,5/1000 de locuitori rata de infectare! Mesajul primarului

„Pentru un oraș și o comunitate Sănătoasă!

În ultimele două săptămâni situația numărului de cazuri pozitive cu virusul SARS-CoV-2 a crescut semnificativ în orașul nostru, astăzi aflându-ne foarte aproape de rata de incidență cumulată de 1,5 la mia de locuitori.

Împreună cu membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență lucrăm activ pentru reducerea riscului de transmitere a virusului și salvarea de vieți omenești prin acțiuni de informare și verificare a respectării măsurilor, dezinfectarea tuturor spațiilor publice, pregătirea unităților de învățământ în cazul intrării în scenariul 2 și susținerea mediului de afaceri.

Sunt alături de toți sinăienii care luptă cu acest virus și de famiile îngrijorate. Solidari și responsabili depășim această pandemie iar în final vom dovedi că Sinaia a devenit mai puternică.

Deciziile pe care le-am luat în ultimele luni au protejat orașul și au menținut o rată scăzută. Vă rog să respectăm măsurile de distanțare socială, să purtăm masca de protecție, să ne dezinfectăm mâinele, dar mai ales să venim în sprijinul persoanelor vârstnice și al copiilor.

Sinaia are nevoie de toți!”

Mesajul a fost transmis vineri, 16 octombrie, de primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea.