Se-ntampla ceva bun, in sfarsit, in cartierul Mitica Apostol

Au început lucrările de asfaltare a străzilor din cartierul Mitică Apostol din Ploiești.

„Acum 3 săptămâni, împreună cu domnul viceprimar Cristian Mihai Ganea și doamna Cristina Toma Cochinescu, am venit în cartierul dumnevoastră și împreună am dezbătut problema străzilor neasfaltate și am promis că va începe asfaltarea lor!”, transmite președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader.

În aceste zile, trama stradală a fost decopertată în adâncime, pentru consolidarea suportului care va susține covorul asfaltic pe termen îndelungat.

Modernizarea acestui cartier trebuie să continue în ritm cât mai alert pentru că cetățenii care locuiesc aici merită condiții mult mai bune decât cele de care beneficiază în prezent.

Firește, autoritățile mai au încă mult de lucru pe acest subiect!