Se modernizeaza/reabiliteaza, IN SFARSIT, zona pietonala dintre Casa Sindicatelor si complexul comercial Winmarkt

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, dă vetsea: „Am demarat, astăzi, lucrările de modernizare a zonei pietonale cuprinsă între Casa de Cultură a Sindicatelor şi magazinul Winmarkt. Astfel, a fost decopertată prima parte din acest perimetru, urmând ca lucrările să continue, în perioada următoare, în funcţie de condiţiile meteorologice.

Suprafaţa pe care se desfăşoară această investiţie este de 1750 mp (inclusiv trepte şi atice), iar lucrările vor include următoarele etape: decopertarea pavajului existent, refacerea treptelor din beton – prin returnare, refacerea stratului de fundare, montat pavaj (inclusiv pe trepte şi atice) din elemente tip plăci din beton cu grosime de 6 cm. Durata de execuție a lucrării de modernizare a pavajului din zona pietonală menţionată este de 60 zile, iar garanţia acesteia va fi de 3 ani.

Executant al acestei lucrări va fi S.C. ANDAUR CONSTRUCT S.R.L., urmând ca, în cadrul acestui contract, să se asigure lucrările de reamenajare a obiectivului amintit.

Valoarea contractului derulat de municipalitatea ploieșteană este de 410.913,28 lei, fără T.V.A”.