“România, din inima ta”, la Bușteni

Artistul Nicolae Voiculeţ susţine un concert unic pe plan mondial, la Crucea Caraiman.

 

 

Pe 14 septembrie, la ora 14:00, de Ziua Crucii, Monumentul “Crucea Eroilor Neamului” de la Caraiman şi staţiunea Buşteni vor fi martorele unui eveniment unic în istoria muzicii de nai şi a muzicii în general. „Artistul Nicolae Voiculeţ va susţine, alături de orchestra sa și invitați speciali, un concert omagial adus celor peste un milion de eroi ai neamului, căzuţi în cele două Războaie Mondiale, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la declanşarea primului Război Mondial. Concertul va avea loc la Crucea de pe Caraiman, care conform Guinness World Record este «Cea maimare cruce din lume», 39.30 m, amplasata la o altitudine de peste 2291m.Va fi filmat şi difuzat de posturi de televiziune din România şi străinătate, mediatizat pe toate canalele de comunicare. Evenimentul este organizat de către Asociaţia Culturală “Nicolae Voiculeţ”, Asociaţia Exploring Culture şi Innovation Travel, cu sprijinul Primăriei oraşului Buşteni,Autorităţii Naţionale pentru Turism,al Institutului Cultural Român şi al Jandarmeriei Române. De asemenea, la buna organizare a evenimentului şi-au adus sprijinul firma Eurolines România generalul Olimpiodor Antonescu si Fundatia Culturala Bartoc. Spectacolul de la Crucea Caraiman face parte din turneul “România, din inima ta” desfăşurat de-a lungul acestui an, atât în ţară, cât şi în străinătate”, a anunțat Primăria Bușteni.