REVERBERATII LA FINAL: Scoala de Vara de restaurare peisagera de la Domeniul Cantacuzino Floresti- „Micul Trianon”

S-au descoperit numeroase cahle, cioburi din vechi vase mari de piatră, o scăriță de șa din anii 1900, cioburi de farfurii englezești de secol XVIII, „gogonele” de cox și o monedă din anii 1950.

Miercuri, 28 august, s-a încheiat oficial Școala de Vară de restaurare peisageră de la Domeniul Cantacuzino Florești. Rezultatele ne… pun în dialog cu trecutul!
În urma primelor săpături arheologice realizate în România într-o grădină istorică au fost descoperite nu una (așa cum ne așteptam și ne doream!), ci 3 alei realizate în urmă cu cel puțin un secol. Alături de ele s-au descoperit numeroase cahle, cioburi din vechi vase mari de piatră, o scăriță de șa din anii 1900, cioburi de farfurii englezești de secol XVIII, „gogonele” de cox și o monedă din anii 1950.

Reprezentanții  Domeniului Cantacuzino Florești spun că au inventariat și investigat aproape 400 de arbori de pe tot domeniul și au identificat o parte din problemele cu care se confruntă în prezent. În acest scop, s-a folosit în premieră (la Florești și în Cișmigiu) o aplicație care stochează date cantitative și calitative despre vegetația arboricolă.

 Tot în premieră s-au realizat și intervenții artistice „site-specific,” non-invazive. S-a realizat un set de mobilier de grădină format din două scaune și o masă, toate inspirate din arhitectura clădirilor de patrimoniu de pe domeniul istoric.

„Nu în ultimul rând, ne-am strâns alături și am început să colaborăm și să ne sfătuim – noi arhitecții, peisagiștii, economiștii, artiștii, programatorii, specialiștii în comunicare și în științe politice, liber-profesioniștii ș.a.
Am învățat unii de la alții și unii despre alții! Am stat împreună la aceeași masă și am am discutat despre modele sustenabile de valorificare a patrimoniului”, spun sursele.

Și, cine știe, dacă astfel de acțiuni benefice vor continua, vor ieși la lumină noi vestigii și amintiri, toate dornice să pună în dialog trecutul și prezentul, într-o necesară… lecție d e istorie.

Acest proiect nu ar fi fost posibil fără implicarea mai multor parteneri precum Asociația ARCHÉInstitutul Național al PatrimoniuluiPro PatrimonioAsoP, Filiala Teritorială București – Ilfov. Proiectul a fost inițiat de Fundația Cantacuzino Florești și face parte din programul anual al Școala de Vară ARCHÉ.
Proiectul este co-finanțat de AFCNOrdinul Arhitecților din România și The Prince’s Foundation.

Fotografiile sunt realizate de Mihai Culescu (dronă), Catinca MănăilăAndreea Chi și Alex Mexi.