Rectificare pozitiva la Prahova

Consiliul Judetean Prahova a anunțat că Îpentru județul nostru sunt alocate circa 59 milioane de lei către localităţi şi circa 22 milioane de lei către bugetul propriu al CJ Prahova. Potrivit analizei datelor financiare transmise de către Ministerul Finanţelor Publice în teritoriu arată că judeţele Prahova şi Timiş au cea mai mare rectificare de buget din ţară.

 

Sumele transferate au respectat nevoile comunităţilor indiferent de culoarea politică a primarului şi a majorităţii din consiliului local, aşa cum au fost stabilite împreună cu direcţia judeţeană a finanţelor publice Prahova în baza rezultatelor financiare pe primele 6 luni ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, a anunțat Consiliul Județean Prahova. „În conformitate cu înţelegerile stabilite în 25 iulie 2015, la inaugurarea DJ 713 cu reprezentanţii Guvernului prezenţi la manifestare, azi, o delegatie a Consiliului judetean Prahova s-a întalnit cu Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, dna Sevil Shhaideh, iar în urma negocierilor, avand in vedere rezultatele slabe obţinute la realizarea programului de lucrări, finanţat prin OUG 28/2013, s-a obţinut o suplimentare la fonduri de 40 milioane lei,   care vor fi contractate cu UAT-urile care au condiţii de realizare a lucrărilor”, precizează Consiliul Judetean Prahova.