Pruncii din Blejoi, omagiu Zilei Nationale

În prag de sărbătoare, elevii clasei I B de la Şcoala Gimnazială „Radu Tudoran”, comuna Blejoi au sărbătorit azi, în avans, Ziua Națională a României și Sfântul Andrei, îmbrățișând, prin activitățile lor, tradițiile și valorile culturale.

 Pruncii, înveșmântați în ii și cămeși tradiționale, cu zâmbetul pe buze, cu drag de țară și harnici nevoie mare, au confecționat stegulețe, broșuri, obiecte decorative dedicate marii sărbători, au cântat și au imortalizat în fotografii aceste momente de neuitat din viața lor școlară.

Și așa… au primit o minunată lecție despre istorie, respect și dragoste față de neam, față de istorie…