Prahova, vizitata de 45 de cadre didactice din Moldova

45 de cadre didactice din Republica Moldova au fost astazi în vizită în judeţul Prahova, în cadrul unei noi ediţii a Şcolii de Cultură şi Afirmare Românească desfăşurată de Platforma Unionistă Acţiunea 2012.

 

Astfel, grupul de profesori condus de Pavel Cerbuşcă, doctor în pedagogie la Liceul Academiei de Ştiinţe a Repubicii Moldova, a fost familiarizat cu sistemul de învăţământ preuniversitar şi universitar din Prahova în cadrul unei întâlniri comune la sediul Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti la care au participat, deopotrivă, profesori universitari, inspectori din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Prahova.

 

Programul a mai inclus vizite la mai multe obiective turistice şi sociale din judeţ printre care Mănăstirea Zamfira, Muzeul “Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, Conacul Bellu din Urlaţi, Casa Memorială “Constantin Stere” din Bucov, respectiv o grădiniţă şi o sală de sport din comuna Blejoi. Şcoala de Cultură şi Afirmare Românească are în vedere pregătirea, stimularea şi valorificarea potenţialului etnicilor români din Republica Moldova prin prezentarea unor modele româneşti autentice, susţinerea unor prelegeri de istorie, etnologie, folclor, management cultural şi de proiect, de dezvoltare personal şi profesională, precum şi prin desfăşurarea unor activităţi aplicative.

 

La acest eveniment, din partea Consiliului Judeţean Prahova a participat Ludmila Sfîrloagă, preşedintele Comisiei de Integrare Europeană.