Podul de piatra s-a daramat… la Banesti!

Podul de piatră peste Doftana, care lega Băneștii de Câmpina a fost construit în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și dat în folosință în anul 1864. Acum, afectat, deja, de vreme bun de viituri, construcția a cedat definitiv în cursul dimineții de vineri, după ce, se pare, cei de la Barajul Paltinu ar fi mărit debitul râului Doftana.

Podul avea o istorie, avea… amintiri dar, poate, era prea… bătrân ca să mai fie băgat în seamă, macar și ca mărturie istorică. Acesta făcea legătura între Ţara Românească şi Transilvania și figura pe lista monumentelor istorice. „EI ȘI CE?”

Reamintim că, în cursul anului 2014, circulația pietonală pe podul lui Cuza a fost interzisă după ce o expertiză a arătat că acesta nu mai îndeplinea criteriile de siguranță (deși s-ar părea că mulți dinte localnici mai dinainte se temeau să mai treacă pe aici).

Autoritățile locale au considerat că refacerea podului ar fi mult prea costisitoare.

În cursul anului trecut, a fost dată în folosinţă o pasarelă metalică realizată chiar în apropierea vechiului pod, astfel că legătura între Câmpina și Bănești este asigurată.

Da, dar, odată cu prăbușirea podului, s-a făcut bucăți o pagină de istorie. Poate că… la un moment dat, nu acum (!!!) ci mult, mult mai înainte, s-ar fi putut face ceva!

Subiect, însă… deloc interesant pentru… mulți. Chiar dacă… podul nu mai era funcțional, ar fi putut fi consolidat măcar în măsura de a ține în picioare o amintire… un ceva dintr-un alt secol care să mai stea de vorbă cu prezentul. Mai cu seamă că zona Băneștilor freamătă de istorie… Dar ce contează?!?

Într-o zi, cine știe, s-ar putea să ne trezim tot așa… cu oarece ruine cantacuzine făcute una cu pământul. Și nu, nu din pricina furiei apelor…

Foto: Facebook/Bănesti.Prahova