Ploiesti: Unde merge primarul Adrian Dobre la deschiderea anului scolar?

Respectând tradiția, administrația ploieșteană, prin reprezentanții săi, va fi și în acest an alături de elevii și cadrele didactice care, la 12 septembrie, vor începe un nou an școlar. Astfel, primarul municipiului Ploiești, Adrian – Florin Dobre, va participa la festivitățile de deschidere ale anului școlar 2016-2017, organizate la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”, începând cu ora 9.30, respectiv la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, începând cu ora 10.00.