Ploiesti: Situatie deblocata la TCE

Primarul municipiului Ploiesti, Adrian Florin Dobre, a găsit soluţii pentru funcţionarea fără probleme a societăţii Transport Călători Express, a anunțat astăzi Primăria Ploiești

 

„În urma discuțiilor purtate cu ANAF în această dimineaţă,  din datoria rămasă de plată, respectiv 8 milioane de lei, TCE va fi scutită de plata unor penalităţi, iar suma finală va fi redusă  la 3,2 milioane de lei. De asemenea, în urma discuţiilor purtate cu funcţionarii din cadrul direcţiei economice a primăriei, au fost identificate sursele financiare necesare activităţii societăţii de transport TCE până la finalul acestui an”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Ploiești. ʺSunt încântat să spun că deblocăm tensiunile la TCE dar putem susţine în continuare şi gratuitatea pentru pensionariʺ, a declarat primarul Adrian Dobre. Pentru deblocarea situaţiei create la TCE edilul şef al municipiului Ploieşti va convoca mâine o şedinţă de îndată a Consiliu Local al municipiului Ploieşti.