Ploiești: Sedinta tensionata la Consiliul Local Ploiesti

Ședința a fost programată inițial la Sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ, însă pe ultima sută de metri a apărut o schimbare. Consilierii locali au aflat că trebuie să meargă la sediul TCE, unde îi aștepta o surpriză.

 

Angajații de la societatea Transport Călători Express au intrat în număr mare în sala de ședințe și le-a solicitat consilierilor să le asculte păsurile. Mai întâi s-au plâns de faptul că deși contractul de muncă prevedea ca de Paște să primească bonuri valorice în valoare de 100 de lei, oamenii s-au trezit că au primit numai în valoare de 50 de lei.
Mai mult, pentru câteva zile inclusiv salariul a întârziat. Liderii sindicatului TCE s-au plâns și de alte probleme. De faptul că societatea se află într-o situație dificilă după ce instanța a dat câștig de cauză ANAF și a obligat TCE să plătească TVA pentru sumele acordate de municipalitate pentru gratuitatea pe transportul în comun.
De teamă ca nu cumva scandalul să degenereze într-un conflict și mai mare, consilierii au promis că mâine vor relua discuțiile pe tema problemelor de la TCE.