Ploiesti: Sedinta la Consiliul Local

Aleșii locali ploieșteni sunt convocați la o nouă ședință extraordinară, pentru aprobarea a trei proiecte de rectificare a bugetului.

 

 

Cele trei proiecte au figurat pe ordinea de zi a ședinței trecute, însă la propunerea social-democraților acestea au fost prorogate..Este vorba despre rectificarea bugetului la SC Hale și Piețe, la Spitalul Municipal Ploiești, dar și bugetul propriu al municipiului. Ședința este programată să aibă loc mâine, 16 septembrie, la Sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ Ploiești, la ora 12.00.

Ploiesti: Sedinta la Consiliul Local

Aleșii locali ploiesteni s-au reunit în ședință extraordinară, urgența fiind dată de nevoia de rectificare a bugetului Clubului Sportiv Municipal, pentru funcționarea Hipodromului Ploiești.

 

Pe ordinea de zi a ședinței CL Ploiești, au figurat mai multe proiecte, dar principalul a vizat rectificarea bugetului CSM Ploiești, pentru alocarea fondurilor necesare funcționării Hipodromului și, implicit, rectificarea bugetului municipiului. Totodată a fost aprobată organigrama CSM Ploiești, care include și 45 de posturi necesare pentru funcționarea Hipodromului. Totodată, aleșii locali au aprobat lista aleșilor locali care vor face parte din Consiliile de Administrație la școlile și liceele din Ploiești, precum și în CA-urile de la spitale și de la unitățile de cultură din municipiu. Tot astăzi, aleșii locali au aprobat un proiect de hotărâre care vizează împuternicirea primarului de a semna actul adițional la contractul de licență exclusivă de marcă, precum și pentru înregistrarea mărcilor Petrolul la OSIM, după ce acestea au revenit municipalității. Singurul proiect prorogat a fost cel legat de constituirea unui colectiv de lucru pentru elaborarea documentelor necesare atribuirii contractelor pentru activitățile de deratizare, dezinsecție, dezinfecție, pentru curățenia căilor publice, dar și pentru deszăpezire.

Ploiesti: Sedinta la Consiliul Local

Aleșii locali ploieșteni se întrunesc mâine, în ședință ordinară. Pe ordinea de zi sunt 40 de proiecte de hotărâri.

 

Cele mai importante proiecte vizează aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli de la Servicii Gospodărire Urbană, dar și prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor în care își desfășoară activitatea mai multe grădinițe din Ploiești. Pentru a cincea oară, pe ordinea de zi figurează și propunerea de validare a unui consilier local, în locul rămas vacant ca urmare a încetării mandatului fostului viceprimar al Ploieștiului, Raul Petrescu. Un alt proiect care se dorește a primi votul aleșilor locali se referă la propunerea de acordare a titlului de cetățean de onoare, post-mortem, pentru I.L. Caragiale. Ședința are loc la Sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ, începând cu ora 13.00.

Ploiesti: Sedinta la Consiliul Local

Alesii locali ploiesteni se întrunesc în ședință ordinară, pe ordinea de zi figurând numeroase proiecte, inclusiv propunerea liberalilor de încetare a mandatului viceprimarului Iulian Teodorescu, care a preluat atribuțiile de primar.

 

Rectificarea de buget la Poliția Locală, la Teatrul Toma Caragiu, la Spitalul de Pediatrie, dar și validarea unui consilier local… Toate proiectele figurează pe ordinea de zi a Consiliului Local Ploiești, ședință care va avea loc mâine, la Sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ din Ploiești. În plus, liberalii nu renunță la proiectul care vizează încetarea mandatului de viceprimar al lui Iulian Teodorescu (ALDE), care a preluat atribuțiile de primar, după ce Iulian Bădescu, fostul edil, aflat la acea dată în arest preventiv, și-a dat demisia. Cât privește acest proiect, social-democrații au lăsat să se înțeleagă că în prezent Coaliția PSD – ALDE – UNPR funcționează și, prin urmare, proiectul nu va fi votat de social-democrați.