Ploiesti: Noi atributii pentru viceprimari

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a emis noi atribuții pentru cei doi viceprimari ai orașului.

 

De data aceasta, cei doi viceprimari, Cristian Ganea (PSD) și George Pană (ALDE) au primit ca atribuții și coordonarea serviciilor publice locale. Astfel, viceprimarul Cristian Ganea va coordona și monitoriza activitatea de la CSM, SGU, Administrația Parcului Memorial Constantin Stere, ASSC și activitatea Centrului de Creșe. La rândul său, viceprimarul George Pană are în atribuții coordonarea și monitorizarea activității de la SC Hale și Piețe, Filarmonica Ploiești, Teatrul Toma Caragiu, de la Casa de Cultură Il. Caragiale, precum și de la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor. În plus, viceprimarul George Pană va coordona Direcția Economică, Direcția Tehnic Investiții, Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții și Contracte și Direcția Relații Internaționale.