Ploiesti: IJP Prahova prezinta elevilor profesia de politist

In aceasta dimineata, 10 polițiști cu funcții de comandă în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au susținut prezentări în fața elevilor Colegiului Economic ”Virgil Madgearu” din Ploiești. Astfel, șefii Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, Serviciului Rutier, Serviciului de Acțiuni Speciale , Serviciului Arme, Substanțe Toxice și Explozivi, Serviciului de Ordine Publică și Biroului Juridic au prezentat, fiecare în fața câte unei clase, aspecte interesante din domeniul propriu de activitate.

 

Pe lângă acestea, elevii au putut afla despre câte eforturi și câte resurse sunt necesare pentru a putea susține activitatea acestei instituții în complexitatea ei, precum și amploarea mecanismului care stă în spatele asigurării climatului de ordine publică la nivel județean.

 

Prezentarea, subscrisă Campaniei ”Si TU poți deveni polițist”, demers inițiat de Inspectoratul General al Poliției Române cu scopul promovării profesiei de polițist, s-a bucurat de interes maxim în rândul participanților, cu atât mai mult cu cât înșiși șefii de servicii și-au luat un timp special pentru a fi alaturi de ei. Prin modul deosebit în care a fost primită inițiativa Poliției, activități de acest fel vor fi inițiate și la nivelul altor unități de învățământ preuniversitar.