PLOIESTI: Elev in stop cardio-respirator, a ajuns din clasa direct la spital

Mai… rar așa ceva!!!

Polițiștii Secției de Poliție nr.1 Ploiești au fost sesizați azi, în jurul orei 11.00, cu privire la faptul că, la o unitate de învățământ din Ploiești, un elev de clasa a II-a, în vârstă de 10 ani, ar fi leșinat în timpul cursurilor. Faptul, petrecut pe negândite…i-a luat prin surprindere pe toți.

Totul s-ar fi întâmplat la Școala Sf. Vineri din Ploiești.

Firesc, a fost solicitat un echipaj al Ambulanței și imediat au fost efectuate manevre de resuscitare.

De altfel, reprezentanții SAJ Prahova au transmis că elevul a fost preluat de la unitatea de învățământ în stop cardio-respirator.

„La locul solicitării a fost trimis echipaj TIM care ulterior l-a transportat la Spitalul de Pediatrie Ploiești”, a precizat sursa citată.

La școala cu pricina a ajuns, însă, și „o echipă operativă din cadrul IPJ Prahova pentru efectuarea cercetări”, potrivit reprezentanților IJP Prahova.

Desigur, este interesant de aflat cauza care a provocat incidentul, mai exact cum de un copil a ajuns să intre în stop-cardio-respirator.

foto: ziare.com