Ploiesti: Coral Impex, dezinsectie pana pe 29 iulie

Primarul Municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, a dispus acțiuni de  dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Ploiești, care au început în data de 21 iulie a.c. şi  se vor desfăşura până în data de 29 iulie a.c., prin operatorulS.C. Coral Impex S.R.L.

 

Menţionăm că produsele utilizate în cadrul acestor lucrări vor fi următoarele:

  • Cymina Plus, având substanța activă cypermethrin, tetramethrin, piperonylbutoxide, folosit pentru combaterea insectelor adulte;
  • Vectobac WG, având substanța activa bacillusthuringiensis, folosit pentru combaterea larvelor;
  • Dimilin 25 WP, având substanța activa difluorobenzamide, folosit pentru combaterea larvelor;
  • Detral Super, având substanța activa deltamethrin, esbiothrin, folosit pentru combaterea insectelor;
  • Biopren 50 LML, având substanța activa S-metropen, insecticide pentru combaterea larvelor.

 

Suplimentar pot fi utilizate şi alte substanțe avizate de Ministerul Sănătăţii. Produsele menționate se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar – umană de Ministerul Sănătăţii şi fac parte din grupele Xn (gr. III) si Xi (gr. IV) de toxicitate.

Acțiunea se desfăşoară în conformitate cu prevederile OMS 119/2014 şi cu recomandările Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino, privind activitățile de dezinsecție la nivel comunitar.

 

„Primăria Municipiului Ploieşti face precizarea că, pentru ca activitatea de dezinsecţie să fie eficientă, aceasta trebuie efectuată în mod unitar, la nivelul întregii localități, atât pe domeniul public cât și pe cel  privat.

 

Astfel, recomandăm cetățenilor, asociațiilor de locatari/proprietari, agenților economici și instituțiilor publice să efectueze activitatea de dezinsecție pe proprietăți, în clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu acțiunea desfăşurată de administraţia publică locală”, se arata intr-un comunicat al Primariei Ploiesti.