Ploiesti: Convocare a Comitetului local pentru Situatii de Urgenta din cauza coronavirusului

Primarul municipiului Ploiesti, Adrian Florin Dobre, a convocat astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în contextul situației provocate de posibila apariție a unor cazuri de coronavirus COVID – 19.

„În acest sens, am solicitat verificarea periodică a unităților de învățământ din municipiul Ploiești, pentru a ne asigura că sunt dotate cu produse pentru igienă. Totodată, am dispus ca la fiecare unitate de învățământ și instituție publică aflată în subordinea primăriei să fie montate dozatoare cu dezinfectant. Am cerut celor prezenți fermitate în aplicarea măsurilor și o comunicare rapidă și eficientă atât între instituții, cât și în raport cu ploieștenii.


Recomand prundență în abordarea subiectului, dar, în același timp, vă rog să respectați solicitările Ministerului Sănătății, care țin în primul rând de igiena personală”, a spus Dobre.