Ploiesti: Concursul National de Interpretare si Creatie Muzicala ”Paul Constantinescu”, ediția a XXI-a

În zilele de 11-14 decembrie 2015, orașul Ploiești găzduiește cea de a XXI-a ediție a Concursului Național de Interpretare și Creație Muzicală ”Paul Constantinescu”, prestigioasă manifestare muzicală organizată de către Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu” – secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, împreună cu Filarmonica ”Paul Constantinescu” din localitate, cu sprijinul direct și generos al Ministerului Culturii, Consiliului Județean Prahova, Prefecturii Prahova, Primăriei Municipiului Ploiești, Centrului de Excelență al U.N.M.B. și Colegiului de Artă ”Carmen Sylva” Ploiești.

 

Concursul este deschis celor mai talentați elevi și studenți care studiază vioara, violoncelul, pianul, canto clasic și compoziția muzicală de la școlile, liceele și facultățile de muzică din România și Republica Moldova.

 

Juriile de specialitate pentru cele cinci secții ale concursului sunt alcătuite din personalită și marcante ale artei interpretative și creației muzicale românești. La secția vioară, președintele juriului este prof. univ. dr. Octavian Rațiu – U.N.M.B.; la Secția pian, președintele juriului este dr. Ilinca Dumitrescu – solist concertist de stat; la Secția violoncel, în funcția de președinte a fost desemnat prof. univ. dr. Marin Cazacu – solist concertist, iar la Secția canto, celebra soprană Silvia Voinea – prof. univ. dr. la U.N.M.B. Pentru Secția de compoziție muzicală, juriul are la cârma sa pe președintele de onoare al concursului, prof. univ. dr. Dan Buciu – rectorul onorific al Universității Naționale de Muzică București, secretar al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

 

Deschiderea concursului va avea loc vineri, 11 decembrie 2015, ora 10.00, la Filarmonica ”Paul Constantinescu” din Ploiești, iar festivitatea de premiere și Gala laureaților, Duminică, 13 decembrie 2015, ora 12.00 la Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești. Intrarea este liberă.