Ploiesti: Activitate suspendata temporar la CSM

Decizia de suspendare temporară a activității a fost luată astăzi, în cadrul unei ședințe la care au participat coordonatorii secțiilor din cadrul clubului, ca urmare a blocajului financiar.

 

„Blocajul financiar existent la CSM Ploieşti a dus, astăzi, la o şedinţă cu toţi coordonatorii secţiilor din cadrul clubului, în urma căreia s-a luat decizia încetării activităţii până la soluţionarea problemei. Impusă de cele aproape trei luni de neplată, întâlnirea a dus la concluzia că aceasta este singura măsură ce poate sensibiliza factorii din Primărie care refuză să deblocheze situaţia financiară de la club”, se arată în comunicatul postat pe site-ul CSM Ploiești. „Am vrut să ascult şi părerea celor care sunt afectaţi direct de această situaţie şi, dacă au decis aşa, eu nu pot decât să fie solidar cu ei. Este vorba despre antrenori şi sportivi care fac cinste clubului, oraşului, despre oameni care au făcut performanţă şi nu pot să accept să-şi bată joc de ei şeful direcţiei economice din cadrul primăriei, Nicoleta Crăciunoiu. Nu înţeleg cum anul trecut era de acord să se plătească tot – salarii, facturi, furnizori – deşi, s-a văzut în urma auditului din toamnă, a fost un jaf de 20 de miliarde la club, iar acum refuză să semneze pentru salariile oamenilor. S-au plătit salarii pe PFA timp de trei luni, iar acum, brusc, nu mai este legal!”, spune directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu. Conform deciziei luate în şedinţa de astăzi, activitatea tuturor secţiilor clubului a fost suspendată până la soluţionarea problemei financiare. (foto: CSM Ploiesti)