Ploiestenii de valoare, in atentia autoritatilor locale si nu numai! O initiativa de NOTA 10!

Primăria Municipiului Ploieşti doreşte să promoveze, şi în mediul online, oamenii remarcabili ai legendarului oraș al Lui Nenea Iancu, Nichita, Nicolae Simache sau… Paul Constantinescu, ploieşteni din diferite domenii de activitate, care devin exemple bune de urmat și care au oferit Ploieştilor valoare şi notorietate, prin performanțele pe care le-au obținut, prin fapte lor.

Astfel, prin intermediul pagini oficiale de internet a municipalităţii ploieştene,www.ploiesti.ro, dar şi prin prisma informaţiilor publicate, zilnic, de către instituţia amintita, la nivelul unei importante reţele de socializare, https://www.facebook.com/ploiestiprimarie, dorim să facem cunoscute numele şi povestea de succes a acelor ploieşteni, care reuşesc să ne facă mândri că, împreună, suntem contemporanii acestor vremuri şi care ne pot inspira să schimbăm în bine locul în care trăim.

Ploieştenii cu care ne mândrim va fi o rubrică special creată pe site-ul Primăriei Municipiului Ploieşti, dar şi pe pagina de Facebook a instituţiei, prin care vom promova concetăţeni valoroşi, creativi, talentaţi şi competitivi, care, prin activitatea desfăşurată, au un impact direct şi pozitiv în viaţa comunităţii locale şi nu numai.

Numele şi realizările acestor semeni vor duce mai departe numele oraşului nostru.

Ne-am îndreptat, astfel, atenţia spre acest gen de comunicare şi promovare publică, deoarece mediul online reprezintă un suport inteligent, care asigură rapid, modern şi eficient transmiterea informaţiilor la nivel local, naţional şi chiar internaţional.

Aşadar, invit ploieștenii să urmărească această nouă rubrică şi să participe activ cu mesaje, dacă doresc, iar celor care fac cinste oraşului nostru le ofer gânduri pline de apreciere şi mulţumiri ” a declarat în privința acestei inițiative primarul Andrei Liviu Volosevici.

foto: Facebook