O glicina de 60 de ani, vedeta in curtea unor ploiesteni

Glicina (wisteria) face spectacol în Ploiești! Și poate n-ar strica să inspire, să împodobim orașul cum se cade, să ne bucurăm de fastuozitatea unor arbuști care ne dăruiesc toul, precum o face glicina

 Iată, ne-au fost dăruie imagini cu un arbust de-a dreptul cuceritor (la propriu și la figurat), undeva în apropiere de Stadionul ASTRA, unde, la venerabila vârstă de 60 de ani, glicina da, face spectacol și își arată zestrea dar și ciorchinii doldora de flori, dansând diafan în adierile de-aprilʼ !

 Sigur, în curtea unor buni gospodari și iubitori de flori, căci floarea  se dă și după…sufletul omului!

*** Wisteria este un gen de plante cu flori din familia Fabaceae (leguminoase), care include zeci de specii de viță-de-vie lemnoase, native în Japonia, China, Coreea, Vietnam, nordul Iranului, sudul Canadei și estul Statelor Unite ale Americii. Ulterior ele au fost introduse și în unele țări europene. Unele specii sunt plante ornamentale populare.

Etimologie

Botanistul Thomas Nuttall a spus că denumit genul Wisteria în memoria medicului și anatomului american Caspar Wistar (1761–1818).[3][4] Ambii erau din Philadelphia, trăind în aceeași perioadă, Wistar fiind profesor la Școala de Medicină a University of Pennsylvania.

Când au fost introduse în Franța, Germania și alte țări din Europa Centrală și de Vest, acestea au fost numite după numele german al plantei, Glyzinien (franceză Fleur de Glycine, germană Glyzinienbaum…

Botanistul Thomas Nuttall a utilizat titlul de Wisteria în memoria doctorului Caspar Wistar (1761-1818). Întrebat mai târziu despre ortografia cuvântului („Wisteria” în loc de „Wistaria”), Nuttall a spus că este pentru a crea efectul de „eufonie”, dar, conform biografiei sale, se speculează că ar putea avea ceva de-a face cu prietenul lui Nuttall, Charles Jones Wister Sr. de Grumblethorpe, nepotul negustorului John Wister.

Puini știu, însă, că florile unor soiuri sunt comestibile, ba chiar pot fi folosite pentru a face vin. Se spune că altele sunt toxice. Identificarea detaliată este recomandată înainte de a consuma aceasta sau orice plantă sălbatică. Glicina a fost adusă în Statele Unite în scopuri horticole în 1816, în timp ce wisteria japoneză a fost introdusă în aceeași țară în jurul anului 1830. Datorită rezistenței sale și a tendinței de a se răspândi sufocând alte plante, aceste specii ne-native sunt considerate specii invazive în multe părți ale SUA, în special în sud-est.

Elemente de Wisteria sunt prezente în decorul florilor de pânză pliate care împodobeau în mod tradițional tsumami kanzashi. Un „hana kanzashi” este un mănunchi de flori și poate să includă panglici lungi de petale tsumami, concepute pentru a semăna cu petalele de Wisteria. Aceste decoruri erau purtate de maiko și gheișe.