Minunata poveste a legendarului Gulliver, pe scena Imaginario!

Surprins de o furtună pe mare, Gulliver naufragiază pe țărmul insulei Lilliput, un regat minuscul, cu locuitori de înălțimea unui deget. Aici, el va fi protagonistul unei serii de întamplări amuzante, pe care abia așteaptă să le împartășească spectatorilor de toate vârstele.

Facsinantul spectacol „Gulliver în țara lui Lilliput” se joacă vineri, 25 noiembrie, orele 11.00 si 18.00, și duminică, 27 noiembrie, orele 10.30 și 12.00, pe scena Teatrului de Animație.

Călătoriile lui Gulliver engleză Gulliver’s Travels este un roman în patru părți, capodoperă a scriitorului anglo-irlandez Jonathan Swift, scris sub pseudonimul de Dr. Lemuel Gulliver, în care fantezia autorului se împletește cu o aspră satiră socială. Editorul cărții a publicat prima ediție în 1726 cu numeroase modificări aduse textului original, temându-se că anumiți cititori ar fi fost ofensați de unele pasaje ale povestirii. O versiune integrală apare în anul 1735. Opera este pe nedrept considerată de unii, chiar și în zilele noastre, drept „literatură pentru copii”, în realitate este vorba de una din cele mai semnificative creații ale literaturii engleze din perioada de început a iluminismului european.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774, sau on-line, de pe site-ul www.teatruploiesti.ro , sectiunea „Program spectacole”.

Credit foto: Cristi Cîmpeanu.