„Mihai, daca-ai sti cat de tare imi lipsesti”…

”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”

Tu n-ai murit

pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale

Când drag îmi este mie pe lumea asta

cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,

Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești

ca și ochilor, ca și pietrelor și curcubeilor.

Le-am zis de tine,

că-ntârzii, le-am zis,

că nu treci de sânge ne trebuie să renaști

și nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de față.

Mihai, tu care ești mai tânăr decât mine

gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc

Mihai, nu de înțelepciune duc lipsă,

de cântec, m-auzi ?

de cântec, m-auzi ?

de cântec, m-auzi ?

M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,

m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.

Cineva trebuie să guste această apoie coaptă

și miezoasă

Creierul sâmburos al acestei apoi

nu este creier descreierat.

Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat

ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia

ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu

ca dovadă singurătatea mea

care nu credeam să învăț a muri vreodată”.

Poetul Necuvintelor (ploieșteanul)… scriindu-i Poetului Nepereche. Două genii.

Două eternități în care cuvintele au luat forme de îngeri și au dus creația în dimensiuni armonice în care iubirea și codrul nuntesc și cântă pururea…

Amintiți-vă să iubiți poezia. Amintiți-vă de… cultură și de tot ce vă înveșmântă sufletul în frumos…