Meniul special de Paste la Cantina Sociala Ploiesti

Cei aproximativ 1.200 de beneficiari ai Cantinei de Ajutor Social din Ploiești vor beneficia și în acest an,cu ocazia sărbătorilor de Paște, de un meniu bogat.

 

Un pui, un kilogram de cașcaval, un cozonac, o cutie cu compot de ananas sunt numai câteva dintre produsele pe care le vor primi beneficiarii de la Cantina de Ajutor Social din Ploiești. Pachetul va mai include 1,5 kg de organe de miel, un litru de ulei, un kilogram de zahăr, un kilogram de orez, 500 de grame de paste făinoase, o cutie cu măsline, iar săptămâna trecută au primit câte 30 de ouă.