La „Fratii Munteanu”…

O, Doamne, ce brânzeturi, ce mezeluri… ce bunătățuri cu dichis erau, atunci, demult… La FRAȚII MUNTEANU!

O, Doamne, ce brânzeturi, ce mezeluri… ce bunătățuri cu dichis erau, atunci, demult… La FRAȚII MUNTEANU! Puțini își mai aduc aminte de prăvălia din centru cu miroase de poveste, „că dacă era ușa magazinului deschisă, te-mbia mirosul de la colțul cu Doftanei”…Erau mezeluri fine, de casă, cu carne așa, cu carul, să sature omul,cu mirodenii și afumături… Dar brânza… brânza lor era ca nicăieri altundeva, de-o mâncai cu ochi: grasă-unt și bună, păstrată în putini de lemn”, își amintesc unii ploieșteni acum octogenari.

„Domnule, ăla da, magazin! Ăia buni negustori, de nu-ți mai veneasă te uiți la bani când cumpărai! Ăuenu totul în foiță cerată, împachetau cu dichis și își stiau clienții pe de rost. La care știau că au copii sau nepoți pe-acasă, strecurau în pachetele frumos ambalate câteva felii în plus, ori vreu cubuleț de brânză, să fie pentru cei mici, din partea casei. Și nici nu cereau să plătești pe loc. Iar când plecai, nu ieșeai pe ușă NICCÂND cu mâna goală, și totdeauna aveau o vorbă și-un zâmbet pentru fiștecare și-ți urau POFTĂ BUNĂ,cu drag și respect. Mai că te mai întorceai a doua zi, să mai iei o litră de măsline fine sau smântână de-o tăiai cu cuțitul…”

Prăvălia le era undeva, în șirul magazinelor de azi din blocul unde-i vechiul Cinemascop, iar ei locuiau undeva, pe strada Trei Ierarhi, mai către actualul sens giratoriu, pe partea opusă celei unde azi este Colegiul „Cuza”.

A fost odată! Dar mulți nu pot uita… mezelurile, brânzeturile și pe-acei negustori de poveste din Ploieștii de altădat’!