INEDIT! Prima fotografie cunoscuta a orasului Ploiesti!

Ploieștii pe la 1870? Cam așa! Iată, inimoșii de la Societatea Culturală ATOM Ploiești prezintă în PREMIERĂ două imagini-DOCUMENT. Sunt două cadre ale primei fotografii cunoscute a orașului realizată la 1871.

Demn de reținut, la Ploiești politica locală și urbanismul erau descrise de contemporanii acelei epoci astfel:
,,În Ploiesci e faptu cunoscutu şi copiiloru că în materie de pavage fie-care consilieru comunalu, când vine la putere, nu are altu ceva de făcutu, de câtu să mijlocească a i se face pavagiu pe dinaintea casei seu prăvăliei sele, a fratelui, verului seu în fine a vre-unei rude ale sele.

(…) Când ori face tăbliţe pentru nomenclatura stradeloru au de gându să le comande la Paris seu Viena, să fie turnate din fontă, una câte una, să fie scrise cu litere în relief şi poleite, să nu aibe nici Viena nici Parisu aşa lucru luxosu şi apoi să le agaţe de vr’uă scândură animată în cuie rupte, în vr’uă stradă pavată cu gunoiu de grajdu şi plantată cu ciulini şi lipani.
(*Extras din – Dorin Stănescu, Republica de la Ploiești, Editura Ploiești Mileniul III, 2016).

A fost odată…. Și n-ar strica să… luăm aminte! Iar dincolo de… povestiri, legende, și impresii, să ne străduim să păstrăm tot ceea ce ține de istoria orașului aurului negru!

Sursa foto: Societatea Culturală ATOM Ploiești