Incendiu la o fabrica de mobila din Bucov

În această dimineață, în jurul orei 8.00, pompierii militari prahoveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la fabrica de mobilă de pe str. Mihai Eminescu, din satul Bucov.

Așa cu informează reprezentanții Primăriei Bucov, pompierii s-au așteptat la ce este mai rău, fiind vorba de material lemnos, și au mobilizat la fața locului nu mai puțin de 6 autospeciale de stingere a incendiilor, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

Flăcările au cuprins inițial câteva șipci depozitate în podul construcției, cel mai probabil acestea aprinzându-se de la o sursă de căldură lăsată nesupravegheată. Intervenția a fost îngreunată de norii groși de fum care au cuprins clădirea, echipe speciale fiind nevoite să intre echipate cu măști de oxigen, lanterne speciale și ajutate de către două ventilatoare pentru înlăturarea fumului.

Din fericire, nu au fost raportate victime în urma incendiului care s-a manifestat pe aproximativ 700 de metri pătrați. Autoritățile urmează să stabilească cauza exactă a incendiului.

Reamintim, pe această cale, câteva măsuri pe care să le aveți în vedere atunci când folosiți o sursă de căldură (sobe, centrale, reșouri, etc..)

A. La exploatarea sobelor cu şi fără acumulare de căldură

1. Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare; Se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncărcarea acesteia;

2. Este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;

3. Este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;

4. Sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;

5. În faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;

6. Nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

7. Copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă

8. În camerele în care încălzirea se realizează cu sobe, este interzisă curăţirea cu substanţe inflamabile a duşumelelor şi a oricărui obiect;

9. Cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat.

B. La exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:

1. Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;

2. Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;

3. În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;

4. În poduri şi mansarde este interzisă amenajarea de afumători

C. La exploatarea instalaţiilor de încălzire pe bază de combustibil gazos:

1. Aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face după principiul ”gaz pe flacără”;

2. Verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face cu emulsie de apă şi săpun;

3. Montarea, dar mai ales punerea în funcţiune a unei centrale termice de apartament se va efectua, în mod obligatoriu, de personal autorizat şi care, la final, va elibera o serie de documente în conformitate cu prescripţiile tehnice în vigoare, cum ar fi autorizaţia de funcţionare sau verificarea tehnică periodică;

4. Proiectarea şi executarea instalaţiei de gaz aferente centralei termice pe combustibil gazos se realizează doar cu firme autorizate.

D. La exploatarea instalaţiilor electrice:

1. Nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.

2. Reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat;

3. Nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a circuitelor;

4. Nu vor fi utilizate mijloace electrice de încălzire locală improvizate;

5. Vor fi supravegheate permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi vor fi deconectate în cazul în care apar defecţiuni;

6. Se interzice introducerea conductoarelor electrice, fără ştecher, direct în prize şi folosirea în tablourile electrice a siguranţelor improvizate, având fuzibilul înlocuit cu liţă sau sârmă