IMPRESIONANT: Decanul de varsta al comunei… Batrani, omagiat la implinirea a 101 ani

ION MÎZGOI (101 ANI), DIN BĂTRÂNI, SUPRAVIEȚUITOR AL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, A FOST SĂRBĂTORIT DE INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL PRAHOVA

Mai mult de-un secol… cât o carte și o impresionantă LECȚIE DE VIAȚĂ: 101 ani, dintre care în trei dintre ei a cunoscut… Iadul pe Pământ. A luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, însă a fost capturat de ruși și a stat în lagăr la Cotul Donului. A fost rănit la mână și la picior, însă nu durerile fizice l-au marcat pe Ion Mîzgoi, din comuna Bătrâni, ci imaginea morții, chinul foametei și umilința. Este înfiorător cât de mult rău își pot face oamenii unii altora. În mai, luna în care își sărbătorește aniversarea, a fost vizitat, din nou, de reprezentanții Instituției Prefectului Prahova ( Prefectul Cristian Ionescu și Subprefectul George Brezoi). Bucuros de oaspeți, „Tataie“, așa cum îi spun mai toți ai lui, s-a pus, din nou, pe povești.

Pentru „ai casei“ sunt aceleași, spune de sute de ori, dar pentru unul dintre ultimii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial sunt momente care l-au marcat profund. Sunt rânduri de istorie pe care noi le găsim prin memorii și documentare televizate, dar pe care Ion Mîzgoi le-a trăit. O istorie care a schimbat harta lumii, dar care, în fapt, a însemnat pierderi de vieți omenești, durere, chinuri inimaginabile, traume pe viață…

Avea doar 21 de ani când a fost înrolat. Despre război și lupte știa câte ceva din povestirile celor care îl trăiseră pe primul. Însă n-a avut de ales, și cu o raniță, o cruciuliță la gât, cu multe necunoscute despre ceea ce avea să-l aștepte, a plecat. A mers pe jos până la Cotul Donului, iar pe front s-a ales cu o cicatrice pe braț, dar și una la picior. El a supraviețuit, dar și-a văzut camarazii secerați unul câte unul. Moartea coborâse pe pământ și se dezlănțuia, arătându-se în toate formele ei. A fost capturat de ruși și dus în lagăr. Nu știe ce-l așteaptă Dincolo, dar după tot ceea ce a pătimit în detenție nu-l mai sperie nimic. Nu crede că poate fi ceva mai dur de atât… Și-a dorit de multe ori moartea la fel de mult pe cât aștepta o bucată de pâine sau o lingură de mâncare pentru a-și ostoi foamea. N-a știut ce mai înseamnă sațul în toți anii de concentrare.

O poveste pe care o spune ori de câte ori se întoarce în acele vremuri este cea legată de cruciulița cu care a plecat de acasă. „La eliberare ne-au dezbrăcat ca să ne dea alte haine. Am dat jos tot, inclusiv cruciuliţa. Dar o fată, o rusoaică de-a lor s-a uitat la ea și mi-a dat-o înapoi. Cu voia lui Dumnezeu, am ajuns acasă. Pe jos”, ne-a povestit Tataie.

Anii curg altfel acum peste el. Auzul și vederea i s-au împuținat, dar se bucură că mai poate merge. Iese afară și privește lung, încețoșat, spre dealurile din Bătrâni, un loc pitoresc unde natura încă „pictează“ tablouri de vis. Este, de altfel, locul unde a revenit după ce s-a terminat războiul. În Poiana Mare (sat din Bătrâni) a primit un hectar de teren, ca urmare a faptelor de vitejie, și-a făcut o familie, a avut trei copii, dintre care îi mai trăiește doar fată, și unde a ridicat multe case.

Dulgheria i-a plăcut mult de tot. A lucrat ani buni și a făcut case care încă sunt în picioare și acum, aici, în comună. După aia s-a angajat la Drumuri și Poduri, de unde a ieșit la pensie“, ne-a mărturisit tanti Lucica, fiica lui Ion Mîzgoi, cea care are grijă de el de câțiva ani încoace.

I-a plăcut viața, era sufletul petrecerilor și n-a lăsat nicio clipă ca momentele grele pe care le-a trăit să-i schimbe sufletul și felul de a fi. Tanti Lucica îl descrie ca pe un om bun, un tată blând, dar pe care coșmarurile nu l-au părăsit niciodată. „Toată viața le-a avut! Și acum mai tresare noaptea. Dar a avut zile. În familie, pe partea lui, mai are câteva persoane care au trăit mult. Mama lui s-a stins la 102 ani, o soră la 100 fără două săptămâni, iar el a împlinit 101 ani și Dumnezeu știe cât o mai fi cu noi“, ne-a mai spus femeia.

Soţia i-a murit în urmă cu 40 de ani, dar singurătatea nu i-a plăcut, așa că pe la 75 de ani îl găseam pe nea Mîzgoi cu ibovnică. „Era mai mică decât mine cu vreo doi ani, dar Tataie avea pensie bună. L-a lăsat, până la urmă“, ne-a povestit, amuzată de situație, tanti Lucica.

Tot ea este cea care îl ține la curent cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Despre noul coronavirus și ceea ce se întâmplă pe plan mondial i-a spus doar că este o gripă puternică, periculoasă. Dar nu-l mai sperie nimic…
În schimb, se bucură de oaspeți. Îi primește cu drag pe cei patru nepoți și cei șapte strănepoți, dar și pe cei care nu sunt de-ai „casei“ și care-l întreabă de sănătate și de povestea vieții sale.
Dacă ajungeți prin Bătrâni, nu ezitați să- treceți pragul celui mai longeviv localnic. Se ajunge greu la casa dumnealui, dar o plimbare printr-un sat de munte, care mai păstrează din autenticul românesc, merită tot efortul.

În semn de respect pentru sacrificiul depus în cea de-a doua conflagrație mondială, dar și pentru frumoasa lecție de viață, Cristian Ionescu, Prefectul județului Prahova, i-a înmânat caporalului în rezervă Ion Mîzgoi, cu ocazia aniversării, o diplomă, împreună cu un tort și cele mai sincere mesaje de sănătate și admirație.

Acolo, sus, la BĂTRÂNI. Că poate nu întâmplător locului îi spune așa, că să știe oamenii că pe aici viețuiesc țărani demni și buni, cu trai îndelungat, cum i-a lăsat Dumnezeu, să se bucure și satul de dânșii…


Potrivit informațiilor oficiale, în județul nostru, în prezent, mai trăiesc 69 de persoane care au împlinit 100 sau peste 100 de ani.