Ilene Cosanzene si Feti-Frumosi, au colindat sosirea Craciunului cu… suflet si joc romanesc, la Liceul Tehnologic Agricol din Barcanesti

Ansamblul „Hora de la Bărcănești”: jocul tradițional, cel mai profund colind dinaintea Crăciunului Sfânt! Și nu sunt „vorbe mari”! Sau cum poți face dintr-o serbare o poveste vie, autentică, plină de mesaj, tradiție și lumina…

„Acești copii au început să danseze anul trecut sub îndrumarea maestrului coregraf Marian Marinică. După sute de ore de efort la repetiții, aseară ne-au făcut mândri prin spectacolul oferit și încrezători că frumoasele tradiții românești vor fi duse mai departe.

Mulțumim tuturor celor care cred în visurile noastre!”, transmite cu neasemuită emoție și motivată bucurie directoarea Liceului Tehnologic Agricol Bărcănești, prof Veronica Rădulescu.

 DA! CHIAR AȘA: o horă ca-n povești, jucată după datină, în costume autentice și cu pași moșteniți din tezaurul neamului. Educație, disciplină, cultură… CUM SE CADE! Nu au lipsit nici colindele minunate, însoțite de vocile cristaline ale elevilor și de vocea plină de hara maestrului Traian Frîncu, artist al Filarmonicii „Paul Constantinescu”.

Și, uite-așa, se face sărbătoare nu doar în sufeltele elevilor care iau lecții de folclor, ci și în inima unei comunități care crește frumos, cu provocări și asipirații, cu entuziasm și dorința de a pregăti tineri destoinici: anume Liceului Tehnologic Agricol Bărcănești.