Goliciunea sarbatoririi Imnului National, la Ploiesti: ploiestenii nu renunta la apatie… si dezinteres. Galerie FOTO

Ziua Imnului Naţional al României – “Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Sărbătoarea de astăzi a fost marcată şi la Ploieşti, într-un cadru solemn, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene.

Sărbătoare, mesaj, și…cum s-ar fi cuvenit gânduri și simțire către Neam și Țară…

Pe lângă intonarea Imnului Naţional al României, ceremonia de la Ploiești a fost aureolată de vibrația profundă a unor renumite  cântece patriotice interpretate de grupul vocal „Prahova“ al Casei de Cultură „I.L. Caragiale“ Ploieşti şi Fanfara Consiliului Judeţean Prahova. Totul în… goliciunea unei solemnități marcată, din păcate, după tradiție, de… INDIFERENȚA ȘI… ABSENȚA PLOIEȘTENILOR!