GEORGETA LORENT: Un OM printre oameni, „MAMA” Asociatiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic- filiala Prahova

PLOIEȘTIUL, orașul lui Nichita și al lui Caragiale, orașul compozitorului Paul Constantinescu sau al arhitectului Toma Socolescu încearcă și reușește, adesea, să rămână demn de renumele pe care predecesorii noștri i l-au creat.

Locuitori ai orașului nostru, din diferite domenii de activitate, și-au pus serios amprenta și i-au adăugat valoare prin performanțele pe care le-au obținut.

Ne-am gândit să vă facem cunoscute și dumneavoastră, tuturor celor care accesați pagina de Facebook a Primăriei, numele și povestea, pe scurt, a acestor ploieșteni care reușesc, prin izbânzile lor, să ne facă mândri că, împreună, suntem contemporanii acestor vremuri”, transmit edilii ploieșteni, într-o inițiativă ce merită toată atenția!

În acest context, edilii își faco datorie de onoare prin a ne face unotință cu un om cu… INIMĂ DE AUR: numeni alta decât GEORGETA LORENT – Președinte fondator al Asociației de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic România, Filiala Prahova.

„Este suficient să pronunți numele doamnei GEORGETA LORENT, ca să-ți dai seama cât de cunoscută este în orașul în care s-a stabilit, pe când era doar un copil, oraș pe care îl va iubi și îl va prețui, necondiționat.

Aici, la Ploiești, a urmat cursurile Colegiului Național Al. I. Cuza și, fire studioasă, și-a continuat formarea la Academia de Studii Economice din București – Facultatea Planificare și Cibernetică Economică. A lucrat, ca economist, la S.C. Timken S.A. Ploiești dar, în paralel, timp de mai bine de 30 de ani, a activat, ca voluntar, în domeniul sprijinirii persoanelor cu dizabilități.

Sensibilitatea pe care a manifestat-o pentru cei aflați în suferință, precum și dorința uriașă de a-i ajuta pe cei care aveau nevoie de sprijin, au fost factorii catalizatori în demararea unei activități deloc ușoare. Astfel, în anul 1990, împreună cu părinți ai copiilor cu dizabilități, înființează Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România iar un an mai târziu, în 1991, reușește să pună bazele Filialei Județene Prahova a aceleiași asociații, oferind, astfel, îndrumare și sprijin pentru copiii și tinerii cu dizabilități din orașul care o adoptase cu ani în urmă.

Recunoașterea meritelor sale nu întârzie să apară astfel încât, în perioada 1991 – 2000, este numită Președinte al Asociației de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România – Filiala Prahova iar între 1993 și 1999 vicepreședintele aceleiași asociații, la nivel național.

Tenace și permanent la curent în materie de legislație privind domeniul asociațiilor și fundațiilor, doamna Lorent Georgeta a fost persoana care, dorind să fie de folos semenilor săi aflați în suferință, și-a dedicat timpul și întreaga energie învățând, descoperind lucruri noi și împărtățind cunoștințele dobândite cu cei care aveau nevoie de ajutor.

A participat la numeroase cursuri de perfecționare, atât în țară cât și în străinătate, învățând să atragă fonduri pentru copiii și tinerii cu dizabilități. Formația sa de economist a fost un atu și a ajutat-o enorm în conducerea, în condiții optime, a acestor organizații non-guvernamentale, aflate la început de drum în anii ‘90, în țara noastră.

Înzestrată cu o minte deschisă a înțeles, deîndată, că munca depusă de ea și asociația pe care o conduce nu poate fi rezistentă în timp dacă celelalte organizații non-guvernamentale din Prahova nu se dezvoltă și ele. A înțeles, de asemenea, că domeniul ONG-urilor are un specific aparte iar valorea lui este dată de unitatea tuturor acestor organizații.

În ultimile trei decenii, A.S.C.H.F.R, Filiala Prahova, sub conducerea doamnei Lorent Georgeta, a fost implicată activ în domenii precum sănătate, educație, reducerea violenței și apărarea drepturilor copilului și tânărului cu dizabilități și a derulat, alături de partenerii săi, numeroase campanii și programe, luptând pentru

schimbarea mentalitățiilor, îmbunatățirea legislației și înființarea de servicii recuperatorii pentru persoanele cu handicap. A reușit să atragă fonduri pentru a dezvolta Centrul de zi pentru consiliere si sprijin părinți și copii ,,Alexandru”, unde se oferă servicii gratuie de consiliere, servicii de recuperare și terapie ocupațională.

A fost vicepreședinte al Federației ONG Muntenia și câștigătoare, în anul 2002, a Galei Voluntariatului Prahova, eveniment organizat în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Prahova, Casa Corpului Didactic și Primăria Municipiului Ploiești.

Animată de aceeași dorință de a fi de ajutor, de a promova și dezvolta organizațiile care funcționează în domeniul non-guvernamental, doamna Lorent Georgeta, împreună cu reprezentanții celorlalte organizații de profil, va dezvolta, și în continuare, proiecte care să răspundă nevoilor persoanelor cu dizabilități, militând pentru o lume în care copiii și tinerii cu aceste deficiențe să își valorifice potențialul, ca membri cu drepturi depline ai societății.

Și pentru că această săptămână este declarată, la nivel național, SĂPTĂMÂNA NAȚIONALĂ A VOLUNTARIATULUI, municipalitatea ploieșteană înscrie, cu îndreptățită mândrie, numele doamnei Lorent Georgeta în Galeria ploieștenilor care fac cinste orașului nostru, având convingerea că activitatea tuturor organizațiilor și asociațiilor non-guvernamentale va cunoaște, cu sprijinul administrației locale, un real reviriment”.

UN OM DE VALOARE. O ploieșteancă ce ne dă tuturor exemplul OMENIEI, IMPLICĂRII, respectului față de semeni. Un OM de numele căruia se leagă zâmbetul și speranța a zeci, poate sute… de destine. Țineți minte numele Georgetei Lorent și luați aminte la faptele sale!