Ganduri la comemorarea REVOLUTIEI: Ar fi sau nu oportuna rebotezarea strazii „Vasile Milea” din Ploiesti?! La Bucuresti s-a intamplat!
Au tot… „răsărit”, la un anume moment, cu ceva ani în urmă, bulevarde și străzi botezate într-un soi de trend, cu numele „Vasile Milea”. De ce?!?!
De „dragul” amintirilor a ceea ce a fost sau ce au înțeles (sau nu) unii din REVOLUȚIA din 1989. De dragul marcării unor nume sonore, pur și simplu?! Până să-și spună cuvântul… ADEVĂRUL ISTORIC?!!
Și la Ploiești avem o stradă ce poartă numele generalului (mai mult sau mai puțin controversat). Și de la botezarea arterei nimimeni n-a mai deschis niciodată vreo discuție…
Spre exemplu, la București, în sfârșit, s-a decis REBOTEZAREA Bulevardului numit „Vasile Milea”.
„La 31 de ani de la eliberarea de comunism, societatea românească are nevoie mai mult decât oricând de o clarificare a locului şi rolului actorilor implicaţi în Revoluţia din 1989. Însă contribuţia fiecăruia dintre aceştia la succesul Revoluţiei din decembrie 1989 şi, mai ales, la încercarea de înăbuşire a acesteia, trebuie clarificată de istorici şi, după caz, de justiţie. Până la elucidarea tuturor acestor aspecte, cetăţenii municipiului Bucureşti au dreptul ca un bulevard important din Capitală să nu poarte numele unui personaj controversat, ultimul ministru comunist al Apărării, cel care a ordonat reprimarea manifestanţilor din municipiul Timişoara în 17 decembrie 1989 şi a celor din municipiul Bucureşti în 21 decembrie 1989. B dul Vasile Milea e istorie..a fost redenumit”, anunța… „în gura mare” presa centrală la acel moment…
Un alt exemplu- fanatik.ro: „Un paradox al Revoluției din 1989 este nu doar că cei majoritatea celor vinovați pentru represiune au scăpat nepedepsiți, ci și acela că unii dintre călăi au fost chiar omagiați sau răsplătiți cu funcții după instaurarea regimului democratic.
Unul dintre aceștia este generalul-colonel Vasile Milea, ministrul Apărării în decembrie 1989, care a coordonat intervenția armatei în Timișoara și distrugerea baricadei de la Universitate în noaptea de 21/22 decembrie. După sinuciderea sa, a devenit un martir al revoluției, mai multe orașe botezând străzi cu numele său.
Printr-o decizie istorică, administrația din București pune capăt acestei tip de omagiere hotărând să schimbe numele bulevardului Vasile Milea invocând tocmai reprimarea Revoluției la care a generalul a contribuit din plin”.
Și pentru a înelege de ce facem recurs la memorie, iată descrierea personajului:
Vasile Milea (n. 1 ianuarie 1927, Lerești, județul Muscel — d. 22 decembrie 1989, București) a fost un politician și un general de armată român, care a îndeplinit funcțiile de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1980-1985) și ministru al Apărării Naționale (1985-1989).
Vasile Milea s-a născut la data de 1 ianuarie 1927, în comuna Lerești, aflată pe atunci în județul Muscel. După terminarea studiilor secundare la Liceul Comercial „Mihai I”, a lucrat o perioadă ca învățător suplinitor. În anul 1946 a fost vice-președinte al organizației de tineret a PNȚ din comuna Lerești.
A absolvit Școala Militară de Ofițeri de Infanterie (1947-1949), cu calificativul „bine” și Facultatea de Tancuri, Blindate și Mecanizate din cadrul Academiei Militare Generale din București, ca șef de promoție (1950-1952). Ulterior a urmat și un curs postacademic superior (octombrie 1963 – septembrie 1964).
După absolvirea Școlii de ofițeri, a fost înaintat la gradul de sublocotenent (mai 1949) și apoi la cel de locotenent (decembrie 1949), fiind numit în funcția de comandant de pluton, companie și batalion în Brigada 9 Tancuri (1949-1950).
Timp de doi ani urmează cursurile Academiei Militare, după care este avansat la gradele de locotenent major (iunie 1952) și căpitan (decembrie 1952) și numit ca locțiitor pentru blindate, tancuri și mecanizate al comandantului Corpului 38 Armată (în septembrie 1952).
Ofițerul Vasile Milea are o ascensiune rapidă în cadrul Armatei, fiind numit pe rând în funcțiile de: șef al Secției Pregătire de Luptă la Regiunea 2 Militară (1953), comandant al Regimentului 18 Tancuri și Autotunuri (1953-1956), șef de stat major (1956-1957) și comandant al Diviziei 9 Mecanizate „Mărășești” (1957-1958), apoi locțiitor al șefului Secției Pregătire de Luptă a Regiunii 2 Militare (februarie 1958 – octombrie 1959). În această perioadă, este înaintat pe rând la gradele de maior (august 1954) și locotenent colonel (noiembrie 1956).
Exclus și apoi reintegrat în partid
La data de 16 februarie 1955 maiorul Vasile Milea a depus o cerere la Organizația de Bază a UM 04326 Basarabi pentru a deveni membru al Partidului Muncitoresc Român (PMR), ca urmare a faptului că „studiind hotărârile PMR, (…) mi-am dat seama de țelul și scopul măreț pe care-l urmărește să-l înfăptuiască în Patria noastră…”. Milea a dezvăluit într-o declarație din 20 iulie 1955 că a manifestat ură față de clasa burghezo-moșierească, deoarece în adolescență a muncit împreună cu familia ca muncitor forestier în slujba unui moșier din Câmpulung Muscel: „În timpul cât am lucrat cu familia mea la lemne la acest moșier am văzut o serie de escrocherii pe care le făcea cu muncitorii. Acest lucru m-a făcut să-l urăsc și mai mult”. Vasile Milea a fost admis ca membru al PMR abia la 20 septembrie 1957.
Ca urmare a unui control efectuat de Controlul Financiar Intern (CFI), i s-a descoperit o pagubă de peste 700.000 de lei, iar locotenent-colonelul Milea a fost destituit de la comanda Diviziei 9 Mecanizată „Mărășești”. A fost acuzat de lipsuri în gestiune (la parcul auto, la carburanți, o butelie de aragaz), fraudă (depășirea normelor de kilometri), dar și că și-a obligat subordonații să fure de pe șantiere. Milea s-a apărat printr-o declarație din decembrie 1958, precizând că a dat ordin să se folosească niște bani pentru a se asfalta interiorul unității, „convins fiind că toate acestea ajută la ridicarea nivelului de pregătire de luptă al unităților”.
A fost incriminat și de comportament violent față de subordonați, precum și de desconsiderare a activității secției politice, și ca urmare a declarațiilor date de unii ofițeri împotriva sa, a fost exclus din PMR la 30 iulie 1958.
Este mutat de la comanda unităților militare și trecut în învățământul militar, mai întâi ca locțiitor pentru învățământ (octombrie 1959 – noiembrie 1960) și apoi comandant al Școlii Superioare de Ofițeri de Tancuri și Auto din Pitești (noiembrie 1960 – septembrie 1964). Vasile Milea a făcut eforturi de a fi reprimit în partid, făcând autocritici și eforturi de „lichidare a lipsurilor dovedite”. Ca urmare a unei hotărâri din 6 octombrie 1960 a Comisiei de Partid de pe lângă Direcția Superioară Politică a Armatei, s-a luat decizia de „ridicarea sancțiunii (…) și reincadrarea lui în rândurile membrilor de partid, fără să i se recunoască vechimea în partid avută anterior”. Redevenit membru de partid, el a fost înaintat la gradul de colonel (30 decembrie 1962).
După cum susține generalul Constantin Olteanu, Nicolae Ceaușescu „avea o datorie mai veche (n.n. față de Milea), din 1962, după cum mi-a explicat mie nea Vasile mai târziu. El era comandantul Școlii Militare de Ofițeri de Tancuri din Pitești, a venit Ceaușescu – când a fost răscoala aceea din Regiunea Argeș, dar înspre Slatina, pe Olt -, l-a chemat pe Milea la Comitetul Regional, au scos tancurile, cu muniții pe ele, și deși nu au tras în țărani, aceștia văzând tancurile s-au speriat și s-au retras. Deci pe Milea l-a reținut de atunci.”
Ascensiunea ulterioară
Avansat la gradul de general-maior în august 1964, Vasile Milea este numit din nou în funcții de comandă la nivelul unităților operative: comandant al Diviziei 6 Tancuri (septembrie 1964 – iunie 1965), șef de stat major (iunie 1965 – iulie 1969) și comandant al Armatei a 3-a, cantonată la Cluj (8 iulie 1969 – 5 iunie 1973), șeful Statului Major al Gărzilor Patriotice (iunie 1973 – iunie 1978), apoi comandant al Armatei a 2-a, dislocată în garnizoana București (5 iunie 1978 – 31 martie 1980) și al Armatei a 1-a (6-17 aprilie 1980). În această perioadă, a fost înaintat la gradele de general-locotenent (23 august 1969) și general-colonel (mai 1977).
În paralel cu activitatea militară, Milea a îndeplinit și funcțiile politice de deputat de Iași în Marea Adunare Națională (din 1975), președinte al Comisiei Marii Adunări Naționale pentru Probleme Militare (1977), membru al Consiliului Național al Frontului Unității Socialiste (1974). El a fost ales în anul 1974 ca membru supleant al CC al PCR și membru titular al CC al PCR în anul 1979.
Pe data de 31 martie 1980 generalul-colonel Vasile Milea este numit în funcția de prim adjunct al ministrului și șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. Ca urmare a mutării generalului Constantin Olteanu la Primăria Capitalei, Vasile Milea devine pe 16 decembrie 1985 noul ministru al Apărării Naționale. În calitate de ministru al Apărării, „el a comandat reprimarea revoluției române din decembrie 1989”. (N.R. sursa: wikipedia.ro)
Pe Wikipedia.org, prezentarea continuă astfel: „Conform stenogramei ședinței Comitetului Politic Executiv (CPEx) al PCR din după-amiaza zilei de 17 decembrie, Nicolae Ceaușescu i-a acuzat pe Vasile Milea, pe Tudor Postelnicu și pe Iulian Vlad de trădare, lașitate și nerespectarea ordinelor. „Ce au făcut ofițerii tăi, Milea, de ce nu au intervenit imediat, de ce nu au tras? La picioare trebuia să tragă.” Generalul Milea a răspuns: „Nu le-am dat muniții.” Ceaușescu a replicat violent: „Consider că ați trădat interesele țării, interesele poporului, ale socialismului și nu ați acționat cu răspundere. Știți ce ar trebui să vă fac? Să vă pun în fața plutonului de execuție. Asta meritați, pentru că ceea ce ați făcut voi înseamnă pactizare cu inamicul!””
Parol, monșer, și atunci… CINE, CUM ȘI CÂND a ordonat masacrul de la Timișoara?! Că doar morții „ăia”- eroi, adicătelea, nu s-au împușcat, nu s-au… schingiuit singuri! Vorb-aia: cine mai știe și/sau… ce (mai) contează?! Mda, dar nu e chiar așa!
De asemenea, este de reținut un alt aspect major: În noaptea de 21/22 decembrie 1989, MILEA a comandat personal acțiunile militare de reprimare a protestelor din zona Piața Universității – Hotel Intercontinental.
(Culmea, însă…) În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orei 09:30, când victoria revoluției devenise limpede și după o întâlnire cu Nicolae Ceaușescu (la ora 08:00), Vasile Milea s-a sinucis (?) în sediul Comitetului Central al PCR (potrivit informațiilor oficiale), împușcându-se cu un pistol în zona inimii (în jurul orei 9:30). Decesul a survenit în jurul orei 14 la Spitalul Elias. După cum susține colonelul Corneliu Pârcălăbescu, despre ultima întrevedere cu Vasile Milea cu câteva minute înainte de moartea acestuia: Când am intrat în birou, generalul Milea mi-a spus: „Am primit ordin de la Nicolae Ceaușescu să trag în popor. Eu nu pot să dau ordin să se tragă. Doresc să rămân singur să dau unele telefoane, după care cobor la unitățile militare. Spune-i lui Vătămănescu să fie prezent”.
Potrivit precizărilor de pe wikipedia, „Moartea sa l-a înfuriat pe Ceaușescu, acesta numindu-l „trădător” pe Vasile Milea, deși generalul dăduse deja ordin ca armata să iasă în apărarea lui Ceaușescu și să reprime revoluționarii. La ora 10:45, posturile de radio și televiziune au transmis următorul comunicat: „Vă informăm că ministrul Forțelor Armate a acționat ca un trădător, împotriva independenței și suveranității României și, dându-și seama că este descoperit, s-a sinucis.”
Totuși, Vasile Milea a fost înaintat post-mortem în gradul de general de armată (cu 4 stele) prin Decretul nr. 16 președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu, din 28 decembrie 1989.
… Și, în ciuda… tuturor umbrelor, a semnelor de întrebare și… „nebuloaselor”, Generalul Vasile Milea a fost înmormântat cu onoruri militare la data de 30 decembrie 1989 conform propriei dorințe în fața bisericii din comuna natală Lerești din județul Argeș.
Nu cumva, măcar în ceasul… al câtelea?- ar trebui să se facă… LUMINĂ dar și… DREPTATE?! Adicătelea… și la Ploiești să se întâmple… ca la București (și n-ar fi de mirare ca și la Sibiu sau în alte orașe să se ia o decizie similară)?! Nu cumva… ar fi necesare oarece explicații și, de ce nu, un exercițiu de conștiință în fața istoriei, a prezentului și… a ceea ce vrem noi să afle viitorul despre noi, despre paginile de istorie necosmetizate?
În fine, zilele acestea comemorăm (oare…. CUM?!?!) 33 de ani de la Revoluție. Poate că n-ar strica să ne gândim la EROI. Pur și simplu. Dar și la speranțe, la semeni, la neam, la patrie, la… ADEVĂR.
Iar dacă subiectul rămâne în „coadă de pește”, zilele astea să punem măcar cu gândul o floare eroilor adevărați!
