Frig, lapovita si ninsoare la munte

Pregătiți-va pentru temperaturi scăzute! Vremea va deveni rece în mai toate zonele din Prahova. Cel puțin așa au anunțat meteorologii, care spun că la munte sunt posibile precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
 
 
 
Meteorologii au anunțat că până miercuri vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, atât la valorile maxime, ce vor fi în medie de 21 – 23 de grade, dar şi la cele minime care se vor situa în jurul unei medii de 12 grade. „Începând din 8 octombrie, temperaturile vor scădea semnificativ, astfel că vremea va deveni rece, cu valori medii diurne de 10 – 14 grade şi nocturne de 5 – 8 grade”, se arată în prognoza ANM, care au anunțat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. „Spre sfârşitul intervalului de referinţă se estimează o încălzire a vremii. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în jurul datei de 7 octombrie şi în intervalul 10 –13 octombrie când pot fi mai însemnate cantitativ”, precizează ANM. La munte, „în primele zile vremea va fi caracterizată de un regim termic peste cel normal în această perioadă din an, cu maxime termice, în medie, de 10 – 12 grade şi minime de 4 – 7 grade. Începând din 8 octombrie vremea se va răci accentuat, astfel că minimele vor deveni negative în toate masivele, iar valorile termice diurne vor fi în medie de 4 la 8 grade. O uşoară încălzire a vremii este estimată pentru sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru precipitaţii se menţine relativ ridicată în mare partea intervalului. La început vor fi ploi, dar după data de 9 octombrie, la altitudini de peste 1500 m, vor fi şi lapoviţe sau ninsori, în general slabe”, precizează ANM.