Floresti: Copiii merg la mare gratie CL si primarului Simona David

Alături de Consilul Local al comunei Florești, primarul Simona David a demarat un proiect, susținut integral din bugetul local, prin care copiii din localitate se bucură de o vacanță la mare, în perioada 4-11 septembrie.

„I-am însoțit pe cei 74 de elevi din clasele V-VIII ale școlilor din Florești și Călinești, la autocarele care îi duc spre tabăra de la Costinești. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în această inițiativă, iar celor mici le urez vacanță plăcută și multă distracție!”, a declarat primarul comunei Floresti, Simona David.