Film triplu medaliat la Festivalul de Film de la Venetia, proiectie in PREMIERA la Filarmonica ploiesteana

EVENIMENT: ”Imaculat”, câștigător anul trecut a trei premii la Festivalul de Film de la Veneția, va putea fi văzut în Ploiești, joi, 30 iunie.

Debutul în lungmetraj al regizorilor Monica Stan și George Chiper-Lillemark, filmul „Imaculat”, a primit în 2021, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, premiul pentru regizori aflați la debut – „Luigi De Laurentiis Award Lion of the Future”, precum și premiul principal al secțiunii – „Giornate degli Autori Director’s Award”.

 De asemenea, autoarea Monica Stan, a cărei experiență a fost punctul de plecare către spunerea acestei povești, a primit premiul pentru cel mai bun scenariu intitulat „Autrici under 40” din partea „Venezia a Napoli. Il cinema esteso”. ”Abordând subiecte precum toxicitatea relațiilor și abuzul, ”Imaculat” reprezintă, în opinia noastră, tot ce trebuie să fie o operă cinematografică: o oglindă a societății, o societate în care femeile sunt împinse în claustrofobia subjugării”, a fost mesajul juriului la înmânarea premiului.

Când Daria ajunge la doar 18 ani într-o clinică de dezintoxicare pentru a scăpa de dependența de heroină, inocența ei o salvează de avansurile bărbaților din interior și în mod surprinzător aceștia îi oferă protecție. Admirată și ocrotită de toți, Daria se bucură de atenție, până când află că orice tratament special se plătește pe măsură.

Filmul îi are în rolurile principale pe Ana Dumitrașcu, Vasile Pavel și Cezar Grumăzescu, alături de care apar și Rareș Andrici, Ilona Brezoianu, Bogdan Farcaș, Ionuț Niculae, Florin Hrițcu, Tiberiu Dobrică, Ninel Petrache, Dan Ursu, Ozana Oancea, Diana Dumbravă și Cristina Buburuz.

”Imaculat”, distribuit de Follow Art Distribution, așază în fața cinefililor o îmbinare puternică între imagine și cuvânt. O dramă psihologică, în care personajul principal ajunge să fie acaparat, subjugat, în vreme ce intervențiile celor care ar fi trebuit să îl apere, ale personalului medical, se întâmplă exclusiv în situații extreme.

Filmul ne prezintă o poveste de supraviețuire până la un punct. Mai apoi devine… o poveste de eliberare.

„Povestea este inspirată dintr-o experiență personală prin care am trecut într-un moment în care nici nu mă gândeam că voi face film. De fapt nu știam nici măcar ce voi face cu viața mea, eram complet confuză, dar știam că tocmai trăisem o experiență extraordinară. Învățasem ceva care mă schimbase pentru totdeauna și care nu putea fi ținut doar pentru mine. Distilarea acestui «ceva» și transpunerea sa într-un limbaj cinematografic a fost însă un proces îndelungat și complex care abia acum s-a putut materializa într-un film. A fost o cercetare minuțioasă a genului de relații care se creează în contextul unei dinamici de grup aflat într-un mediu izolat și claustrant și a modului în care aceste relații de putere ne alterează profund simțul propriei identități. „Imaculat” este o poveste despre seducție, dar nu doar într-un sens convențional. E seducția propriei imagini și a oglindirii tale în ochii celuilalt.” declară Monica Stan, co-regizor și scenarist.

„Citind scenariul Monicăi m-am simțit atras de contrastul dintre stratul verbal al interacțiunii dintre personaje și nevoia lor dureros de concretă de apropiere. În acest sens, cuvintele rostite creează un văl înșelător de relații complexe de putere și gen ce contrastează cu trupurile care zac uneori abandonate într-o intimitate caldă. În abordarea filmării o provocare a fost cea de a construi un spațiu experiment care să creeze premisele unei explorări libere de către actori ale relațiilor de putere și a diferențelor de gen din cadrul clinicii de dezintoxicare. Pentru mine o provocare esențială a fost să încerc să înțeleg și să îmi asum o poveste și o experiență cu care Monica are o relație nemijlocită.” declară George Chiper-Lillemark, co-regizor și director de imagine.

Distribuit de Follow Art Distribution, filmul“Imaculat” poate fi urmărit joi, 30 iunie, de la ora 19:00, într-o proiecție specială urmată de întâlnirea cu echipa filmului.

Trailer: https://youtu.be/TILgf5Bi3Y

Detalii și rezervări la numărul de telefon +40 726 203 744

Biletele, în valoare de 20 lei (acces general), sunt disponibile la casa de bilete a Filarmonicii și online, aici: https://filarmonicaploiesti.ro/…/proiectie-film…/