Festivalul crescatorilor de animale „Ciobanasii” intr-un sat din Prahova

Situată la o distanță de aproximativ 50 de kilometri de Ploiești, localitatea încă își mai păstrează obiceiurile și tradițiile. Timp de două zile, localitatea va sărbători Festivalul crescătorilor de animale „Ciobănașii”.

 

La Cerașu se ajunge relativ repede pe DN1 A, străbătând localitățile Lipănești, Măgurele, Vălenii de Munte și Drajna. Anul acesta, în satul Slon, cel mai mare sat al comunei Cerașu, localnicii vor petrece pe cinste. Festivalul are loc pe 20 și pe 21 mai și include o paradă a portului popular, o paradă a ciobanilor, dar și premierea celui mai destoinic cioban. Și, la o astfel de sărbătoare, nu pot lipsi spectacolele folclorice, dar nici hora de aldămaș.