Festivalul anului la Sinaia: Vunk, Taxi, Antonia, (Com)Pact

Din 26 septembrie, Sinaia va deveni epicentrul distracției în aer liber, a anunțat astăzi primăria. Vunk, Taxi, Antonia, (Com)Pact sunt doar o parte dintre formațiile și artiștii care vor antrena atmosfera.

 

 

Între 26 și 28 septembrie va avea loc cea de-a XX-a ediție a Festivalului Sinaia Forever. Timp de 19 ani, organizatorii evenimentului au adus în prim-plan o temă, de impact și actualitate, care a dominat activitățile din cele trei zile de Festival. Anul acesta, la aniversarea de 20 de ani, Sinaia devine orașul faptelor bune, centrul eleganței și bunului gust, a muzicii de calitate și a spectacolelor în aer liber”, a anunțat astăzi Primăria Sinaia. Circulația mașinilor va fi oprită iar bulevardele centrale vor fi dedicate pietonilor și bicicliștilor. Vor exista opt zone cu tematici diferite, două scene (una mare, în Parcul Dimitrie Ghica și alta destinată copiilor, în centrul orașului), jocuri cu foc, acrobații, ateliere de creație, expozanți din toată țara, concerte, animație stradală cu actori, clovni, marionete uriașe, personaje de epocă și statui vivante, recitaluri de muzică clasică în aer liber, spectacole de artificii și un mega-show cu lasere, a mai precizat sursa citată. „Sinaia de bonton, Sinaia faptelor bune nu se referă doar la eleganță și bun-gust. Ci și la rolul acestui oraș, rol istoric dacă vreți, de a da un ton pozitiv, de a marca începutul unui traseu mai bun, mai responsabil. Ne dorim ca, în aceste trei zile de Festival, să ne amintim și să sărbătorim lucrurile bune, aspectele pozitive, inițiativele valoroase, care vor schimba România definitiv, în bine. Vă așteptăm cu drag și cu multe surprize plăcute la Sinaia!” a spus Vlad Oprea, primarul orașului, potrivit unui comunicat de presă.